O echipă de cercetători olandezi susține că sfârșitul Universului ar putea veni cu mult mai devreme decât s-a estimat până acum. Dar nu e cazul să intrăm în panică – avem în continuare la dispoziție un interval uriaș: 10 la puterea 78 de ani, adică un 1 urmat de 78 de zerouri, notează AFP.
Ultimul act al Universului?
Chiar și așa, este o diferență notabilă față de vechea estimare, care plasa „moartea” Universului la 10 la puterea 1.100 de ani, potrivit lucrării publicate de cercetătorii de la Universitatea Radboud în Journal of Cosmology and Astroparticle Physics.
Sfârșitul absolut al Universului ar putea veni mai devreme decât se anticipa, dar, din fericire, tot mai e un drum lung până acolo, a declarat Heino Falcke, autorul principal.
Cercetarea, realizată de un trio de fizicieni teoreticieni, s-a concentrat pe identificarea duratei de viață a celor mai rezistente corpuri cerești cunoscute: piticele albe. Acestea sunt stele rămase fără combustibil, care continuă să strălucească slab timp de miliarde de ani.
CITEȘTE ȘI – Un ocean uriaș ascuns în adâncurile Pământului a fost descoperit de cercetători
Cercetătorii au pornit de la teoria radiației Hawking, propusă în anii ’70 de Stephen Hawking, conform căreia găurile negre pierd energie sub forma unei radiații slabe, evaporându-se treptat asemenea unei aspirine într-un pahar cu apă.
Olandezii au aplicat acest mecanism și altor tipuri de obiecte cosmice, concluzionând că timpul de „evaporare” al acestora este influențat direct de densitate. Astfel, au putut estima când ar putea dispărea piticele albe – ultimele relicve ale Universului.
Întrebările de acest tip ne ajută să testăm limitele teoriei și, poate într-o zi, să înțelegem cu adevărat misterul radiației Hawking, a explicat Walter van Suijlekom, coautor al studiului.
Din fericire, omenirea nu are motive să-și facă griji. Până atunci, soarta planetei noastre va fi deja pecetluită. Potrivit predicțiilor științifice actuale, în aproximativ un miliard de ani Soarele va deveni atât de fierbinte încât oceanele se vor evapora, iar viața va deveni imposibilă.
Într-un final, peste circa opt miliarde de ani, steaua noastră va intra într-o fază de expansiune, transformându-se într-un gigant roșu care va înghiți Pământul – devenit deja un glob sterp și neospitalier.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!