10.7 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăȘtiințăSoarele ascundea un spectacol neașteptat. Cele mai clare imagini surprinse vreodată dezvăluie...

Soarele ascundea un spectacol neașteptat. Cele mai clare imagini surprinse vreodată dezvăluie detalii incredibile

O echipă de cercetători a obținut cele mai detaliate imagini realizate vreodată ale suprafeței Soarelui, dezvăluind structuri și modele dinamice care nu au mai fost observate până acum la această scară.

Fotografiile au fost realizate cu ajutorul telescopului solar Daniel K. Inouye, al Fundației Naționale pentru Știință din SUA, amplasat pe insula Maui din Hawaii. Inițial, imaginile au fost capturate pentru calibrarea și testarea performanțelor instrumentului, însă rezultatele i-au surprins pe oamenii de știință.

Analizând fotografiile, cercetătorii au constatat că au reușit să surprindă în cea mai mare rezoluție de până acum stratul exterior luminos al Soarelui. În plus, au identificat modele asemănătoare unor pene sau valuri care se propagă pe suprafața acestuia.

Fizicianul solar Ruizhu Chen, de la Universitatea Stanford, care nu a participat la studiu, a comparat aspectul acestor structuri cu cerul învolburat din celebra pictură „Noapte înstelată” a lui Vincent van Gogh.

VEZI ȘI – Un program strict al meselor ar putea încetini declinul cognitiv la vârste înaintate, arată un studiu preliminar

Potrivit autorilor cercetării, modelele observate sunt generate de instabilități create de porțiuni de plasmă magnetizată care se deplasează una pe lângă alta cu viteze diferite. Fenomenul este comparabil cu valurile care se formează pe suprafața apei atunci când bate vântul și reprezintă un proces fizic bine cunoscut în dinamica fluidelor.

Deși astfel de instabilități au fost observate anterior pe Pământ și pe planete precum Jupiter sau Saturn, cercetătorii spun că ele nu mai fuseseră surprinse niciodată cu un asemenea nivel de detaliu pe suprafața Soarelui.

Rezultatele studiului au fost publicate miercuri în revista științifică Nature.

Înțelegerea mai bună a proceselor care au loc în interiorul și la suprafața Soarelui îi poate ajuta pe oamenii de știință să monitorizeze mai eficient ejecțiile de masă coronală, explozii uriașe de energie care pot fi proiectate spre Pământ. Atunci când ajung în apropierea planetei noastre, acestea pot provoca furtuni geomagnetice, afectând comunicațiile prin GPS și favorizând apariția aurorelor polare.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă