Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat că va prezenta, cel mai probabil marți, principalele elemente ale programului de guvernare, după care va începe dialogul cu partidele parlamentare. El estimează că până la sfârșitul săptămânii va depune la Parlament programul și lista miniștrilor, iar audierile ar urma să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.
Siegfried Mureșan a declarat, luni, la RFI România, că dorește ca formarea viitorului Guvern să se desfășoare transparent. „Ne-am pus de acord cu Partidul Național Liberal, USR și UDMR să începem munca la programul de guvernare”, a afirmat el, precizând că ideile stabilite în primăvară trebuie actualizate.
Premierul desemnat a menționat că, la acel moment, printre priorități se aflau închiderea PNRR și finalizarea programului european de apărare SAFE. „În momentul de față PNRR-ul este închis, dar trebuie finalizat dialogul cu Comisia Europeană, iar SAFE a intrat în etapa de implementare”, a spus Siegfried Mureșan.
El a precizat că, după prezentarea principalelor elemente ale programului, va începe discuțiile cu formațiunile parlamentare, mai întâi cu cele care îl susțin. Mureșan a estimat că în această săptămână va avea loc dialogul cu grupurile parlamentare și că va depune programul de guvernare și cabinetul de miniștri până la finalul săptămânii.
Siegfried Mureșan a anunțat că va merge la votul din Parlament chiar dacă nu va reuși să obțină o majoritate. „La modul cel mai direct posibil, evident merg la vot, în primul rând din răspundere față de Constituție, față de legile României”, a declarat el, explicând că președintele României l-a desemnat și că trebuie să trateze demersul cu seriozitate.
Premierul desemnat a mai spus că dorește ca fiecare ministru să beneficieze de cel puțin 60 de minute pentru audierea în Parlament. El a precizat că vrea ca parlamentarii să poată avea un dialog serios cu candidații și să adreseze întrebări, iar votul va permite totodată prezentarea agendei propuse și poziționarea grupurilor parlamentare, inclusiv a PSD.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube