31.1 C
București
sâmbătă, 27 iunie 2026
AcasăSportScandal uriaș la baza „Tei”! Adrian Mutu și „Pescobar”, acuzați că au...

Scandal uriaș la baza „Tei”! Adrian Mutu și „Pescobar”, acuzați că au transformat terenul de rugby într-unul exclusiv pentru fotbal

Academia privată a fostului internațional a intrat în conflict cu cluburile de rugby, care acuză pierderea accesului la suprafața de joc.

Situație tensionată la Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, administrat de Ministerul Muncii. Adrian Mutu (46 de ani), prin academia sa privată de fotbal, și omul de afaceri cunoscut sub numele de „Pescobar” sunt acuzați că au preluat controlul asupra terenului, printr-un contract de asociere pentru prestări servicii, fără concesiune sau licitație publică, așa cum prevede legea.

În mod oficial, terenul ar trebui să fie disponibil pentru cluburile de rugby care au contracte cu baza sportivă – echipele de juniori ale CSM București, echipa de seniori Sportul Studențesc, Clubul Antonio Jr., precum și formațiile de rugby în 7 și oldboys ale Clubului GFP. Toate acestea plătesc chirie pentru a se antrena acolo.

În realitate însă, programul a fost configurat astfel încât Academia de Fotbal „Adrian Mutu” să beneficieze de intervalele de vârf, între orele 17:00 și 20:00. Echipele de rugby sunt nevoite să se antreneze seara târziu, ceea ce complică programul sportivilor. Mai mult, partidele oficiale de rugby nu se mai pot juca pe această suprafață.

Terenul, modernizat pentru fotbal, dar scos din uz pentru rugby

Ca parte a contractului, Mutu s-a obligat să refacă suprafața de joc. Dacă înainte terenul era cu gazon natural, utilizabil pentru rugby și fotbal, modernizarea a adus gazon sintetic trasat exclusiv pentru fotbal.

În plus, vestiarele au fost amplasate la 2,5 metri de marginea terenului – respectând regulile pentru fotbal, dar sub limita de 3 metri necesară pentru acreditarea terenurilor de rugby. Astfel, suprafața nu mai poate fi folosită la competiții oficiale de rugby.

Nemulțumirea sportivilor a fost exprimată direct: „Terenul este impracticabil pentru rugby! Dacă noi intrăm acolo, riscăm să ne accidentăm, este periculos să jucăm pe gazon pentru fotbal.”

Un alt jucător a adăugat: „Noi nu cred că vom mai juca vreodată oficial acolo. Nu e normal așa ceva. Și la antrenamente riști să te accidentezi, au venit ei de cine știe unde și s-au făcut stăpâni peste teren. Așa se întâmplă în România, așa se va întâmpla mereu, suntem neputincioși, noi nu avem ce face.”

Pentru a readuce terenul la standardele rugby-ului ar fi nevoie de o investiție suplimentară, estimată la aproximativ 1 milion de euro.

Ministerul Muncii susține că terenul este „multifuncțional”. Federația de Rugby contrazice

Ministerul Muncii a transmis că suprafața cu gazon sintetic este compatibilă și pentru rugby, subliniind că firul de 50 mm respectă cerințele World Rugby și că distanța de 2,5 metri dintre teren și obstacole, suplimentată cu panouri de protecție, elimină riscurile.

„Nu există o concesiune cu privire la terenul de rugby şi, ca urmare, nu a fost organizată o licitație publică, fiind mai mulți utilizatori ai terenului multifuncțional, conform metodologiei privind contractele de prestări servicii. Gazonul sintetic va respecta normativele de utilizare atât pentru rugby, cât și pentru fotbal.” – Ministerul Muncii, pentru buletin.de/bucurești.

În schimb, Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, a infirmat aceste afirmații: „Standardul internațional prevede o distanță minimă de 3 metri între teren și obstacole. În cazul de față, acest criteriu nu este îndeplinit, deci suprafața nu poate fi omologată pentru meciuri oficiale de rugby.”

Conflictul dintre academie și echipele de rugby rămâne deschis, iar terenul din zona de lux a Capitalei riscă să devină exclusiv destinat fotbalului, în pofida contractelor existente și a reglementărilor sportive internaționale.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

George Simion cere intrarea AUR la guvernare și lansează un avertisment către Nicușor Dan: Dacă nu se conformează, trebuie suspendat

Declarația liderului AUR vine în contextul în care negocierile pentru formarea unui nou Executiv au intrat din nou în impasPreședintele AUR, George Simion, susține...

Cod roșu de caniculă pentru trei sferturi din țară, inclusiv Capitala

În paralel, este în vigoare și un Cod portocaliu pentru Dobrogea și jumătatea estică a MuntenieiAdministrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare...

Consiliul Europei acuză Suedia de discriminare în accesul la servicii medicale pentru migranții romi

Experții europeni subliniază că accesul la îngrijiri medicale este o condiție fundamentală pentru demnitatea umanăSuedia a încălcat mai multe prevederi ale Cartei Sociale Europene...
Ultima oră
Pe aceeași temă