11 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSocialEvenimentSANITAS acuză „tăieri mascate” și iese la protest în Capitală

SANITAS acuză „tăieri mascate” și iese la protest în Capitală

SANITAS susţine că forma actuală a proiectului legislativ nu doar că nu aduce creşteri salariale reale, ci riscă să producă efecte inverse pentru o parte importantă a personalului

Sindicaliştii din Federaţia SANITAS resping ferm proiectul noii legi a salarizării, aflat în dezbatere publică, pe care îl consideră dezechilibrat și profund defavorabil angajaţilor din sistemul public de sănătate şi asistenţă socială. În semn de protest, sute de angajaţi din mai multe judeţe se îndreaptă miercuri către Bucureşti, unde vor picheta instituţiile centrale.

Mobilizarea este extinsă la nivel naţional, cu participanţi din Arad, Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Constanţa, Iaşi şi alte zone ale ţării. Protestul este programat în Piaţa Victoriei, urmat de acţiuni în zona Parlamentului, începând cu ora 10.00. SANITAS susţine că forma actuală a proiectului legislativ nu doar că nu aduce creşteri salariale reale, ci riscă să producă efecte inverse pentru o parte importantă a personalului. Potrivit organizaţiei sindicale, mai mult de jumătate dintre angajaţi ar putea ajunge în situaţia de stagnare a veniturilor sau chiar de diminuare a acestora, pe fondul modificării modului de calcul al sporurilor.

Sindicaliştii afirmă că reducerea sau reconfigurarea sporurilor afectează direct veniturile celor care lucrează în condiţii dificile, în ture sau în regim permanent de asigurare a serviciilor medicale. În opinia lor, eventualele compensaţii prevăzute în proiect nu reuşesc să acopere pierderile reale din salariile lunare.

În comunicarea transmisă public, SANITAS vorbeşte despre un proiect „inechitabil şi incomplet”, care ar accentua diferenţele dintre categorii profesionale şi ar genera noi dezechilibre în sistem. Sindicaliştii susţin că unele categorii de personal ar fi fost chiar omise din arhitectura noii legi.

Federaţia mai afirmă că forma pusă în transparenţă decizională se îndepărtează semnificativ de varianta discutată în negocierile purtate în ultimele luni cu autorităţile. Liderii sindicali vorbesc despre un dialog social care nu şi-ar mai regăsi finalitatea în textul actual al proiectului. Preşedintele SANITAS, Iulian Pope, acuză lipsa de consecvenţă în procesul de negociere şi susţine că proiectul final nu reflectă angajamentele asumate anterior. El afirmă că documentul ar fi fost elaborat fără o corelare reală cu discuţiile purtate cu partenerii sociali şi critică direcţia generală a reformei salariale.

Proiectul noii legi a salarizării, prezentat recent de ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a fost pus în dezbatere publică, însă a generat deja reacţii negative din mai multe sectoare bugetare, inclusiv anunţuri de protest.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă