19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieSalarii întârziate și greșite, în învățământ

Salarii întârziate și greșite, în învățământ

Salariile din sistemul de învățământ preuniversitar ar putea fi acordate cu întârzieri de câteva zile și cu erori de calcul, în unele cazuri, după ce Ministerul Educației (ME) a livrat târziu kit-ul după care sunt stabilite veniturile angajaților.

Abia miercuri, 8 februarie a.c., seara, ME a transmis în teritoriu kit-urile de calcul ale salariilor angajaților din sistemul de învățământ preuniversitar, cu doar trei zile lucrătoare înainte de ziua de plată a drepturilor bănești, 14 februarie.

Aceasta, pentru că ministerul a semnat contractul pentru sistemul electronic de calcul al salariilor, abia pe data de 6 februarie 2023, după ce anunțul de atribuire directă a fost publicat pe SEAP abia pe 31 ianuarie a.c., în condițiile în care se știa încă de anul trecut că numeroși angajați din sistemul de Educație ar trebui să beneficieze de majorări salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Sindicaliștii din sistemul de învățământ preuniversitar spun că majorările vor fi acordate de luna aceasta, dar că sunt de așteptat întârzieri, în cazul mai multor școli.

“E o procedură mai complicată și este posibil ca la școlile mari să avem întârzieri o zi sau două. Trebuie să ajungă statele de plată la inspectoratele școlare, trebuie să le validezi și apoi trebuie depuși banii în bancă. Sunt anumite chestii legate de codul fiscal, anumite deduceri, care se reglează luna viitoare. Așa am fost informați. Majorarea este de 10% la nedidactic. În medie este de 6,7% pe total salariați. Sunt alții care nu iau nimic, cei cu funcții de conducere: directori sau contabili șefi, care au atins nivelul maxim, încă de acum doi sau trei ani. Sunt profesori care iau 5%, 7%… Sunt diverse categorii”, a declarat, pentru “România liberă”, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu.

Sume mai mici cu sute de lei

“Secretariatele și contabilitățile unităților de învățământ fac tot ce este posibil, astfel încât salariile să fie plătite în data de 14 februarie. Numai că această versiune care a ajuns în unitățile de învățământ conține suficient de multe greșeli de calcul, ceea ce va impune din start rectificative ulterioare. Avem deja sesizări din partea directorilor, mai ales din mediul rural, din partea informaticienilor. S-au trezit cu salariile diminuate cu sume de 800 și 400 de lei. Iată ce înseamnă colaborarea cu acest partener extern, care știe doar să-și negocieze contractul. Știe să încaseze bani pe un program care, de ani și ani de zile, generează efectiv aceleași probleme. Nu cred că a existat vreo lună în care kit-ul care a fost înaintat de către acest partener pe programul de salarizare al Ministerului Educației să fi fost aplicat fără niciun fel de rectificări ulterioare. Să fii secretar, contabil sau director de unitate de învățământ, în acest moment, nu prezintă niciun fel de avantaj. Este un chin subfinanțat. Fără spor de condiții de muncă, fără plata orelor suplimentare, cu activități prestate numai sâmbăta și duminica, cu activități prestate în regim de urgență, sub presiune. Așa nu se poate continua. Până la urmă, Guvernul trebuie să înțeleagă: Ministerul Educației trebuie să înceteze orice parteneriat de genul acesta. Ministerul Educației trebuie să aibă un program de salarizare pe care să-l gestioneze de la cap la coadă. Pentru asta are nevoie de angajați. Și ca să ai angajați, informaticieni, trebuie să-i plătești. Nu cu 3 – 4 mii de lei. Este o bătaie de joc. Politicienii noștri să nu mai vorbească de învățământ modern, de școli care să fie asemănătoare cu cele din afară, atât timp cât își bat joc, din punct de vedere al finanțării, mai ales a învățământului preuniversitar”, a declarat, pentru “România liberă, președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) “Spiru Haret”, Marius Nistor.

Acesta nu poate spune dacă majorările salariale vor fi acordate cu siguranță luna aceasta.

“Din discuțiile cu reprezentanții ministerului, ca să se scurteze timpul, au transmis sumele care trebuie plătite estimativ. Asta nu înseamnă că se vor plăti și majorările și salariile corect. Nu este normal. Un angajat din învățământ nu trebuie să-și pună întrebarea dacă pe data de 14 își va primi salariul sau dacă îi este corect calculat sau cât mai are de așteptat până când își va primi drepturile salariale. Reprezentanții ministerului sunt blocați în negocierea unui contract de la SIMAVI, SIVECO, cine mai sunt ei în momentul de față. Iată câte probleme se acumulează la acest sistem implementat de 15 ani”, ne-a mai explicat Nistor.

Dezvoltatorul EDUSAL, SIMAVI, spune că a respectat toate prevederile legale.

“Pentru primele două cerințe, setarea parametrilor necesari anului fiscal 2023 și majorarea cu 10% conform art. I din capitolul I al OUG nr. 16/2022, contractul stipulează termen de livrare de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului, respectiv 13.02.2023”, spune SIMAVI.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă