10.7 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina

Rusia va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina

Kremlinul a afirmat sâmbătă că va ”reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina prezentată de aliații occidentali ai Kievului, avertizând însă că ”este inutil să se facă presiuni asupra Moscovei”, potrivit France 24.

”Vom reflecta la asta. Este vorba despre o nouă evoluție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru postul de televiziune american CNN, potrivit presei oficiale ruse.

”Însă a încerca să se facă presiuni asupra noastră este absolut inutil”, a adăugat el.

Cancelarul german Friedrich Merz, președintele francez Emmanuel Macron, premierii britanic Keir Starmer și polonez Donald Tusk, aflați sâmbătă la Kiev, i-au propus Moscovei o încetare a focului completă și necondiționată pentru 30 de zile, începând din 12 mai.

Uniunea Europeană și SUA au impus deja mai multe pachete de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce aceasta a lansat în februarie 2022 o agresiune militară ilegală, nejustificată și neprovocată împotriva Ucrainei.

Urmărește România Liberă pe X,  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă