21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRomânia va avea avioane de luptă care pot transporta arme nucleare

România va avea avioane de luptă care pot transporta arme nucleare

România cumpără avioane de luptă F-35 iar acest model de avion poate transporta arme nucleare.

Confirmarea privind capacitatea avionului F-35 de a transporta arme nucleare a fost oferită, în fața unui grup restrâns de jurnaliști români, drept răspuns la întrebarea reprezentantului ziarului “România Liberă”, de un specialist al companiei Lockheed Martin. La întrebarea dacă avioanele F-35 au această capacitate, specialistul american a răspuns: “Da, a fost integrată recent”.

Compania americană Lockheed Martin este cea care produce avioanele F-35.

Conform unor date oficiale difuzate de Lockheed Martin, o aeronavă F-35 este dotată cu un tun de calibrul 25 de milimetri și poate lua la bord rachete aer – aer, aer – sol sau împotriva navelor. În plus, modelul F-35A are acum și certificarea pentru a transporta bombe nucleare tip B61-12.

Evident, aceste date nu înseamnă că Armata Română va primi în dotare bombe nucleare. Ceea ce se știe cu certitudine este că Forțele Aeriene Române vor primi în dotare 32 de aeronave (două escadrile) de avioane model F-35A. Această achiziție va costa circa 6,5 miliarde de dolari și a fost deja aprobată de Parlamentul României. În următoarele luni, deci până la finalul anului 2024, se așteaptă semnarea contractului de achiziție între România și SUA.

Construirea de la zero a unui avion F-35 durează până la 23 de luni. Avioanele destinate României vor începe a fi construite doar după semnarea contractului România – SUA. Oricât de optimiști s-ar declara oficialii români și oricât de tensionată ar fi situația din zona Mării Negre, primul avion F-35 va intra în înzestrarea Forțelor Aeriene Române abia după anul 2030.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...

Universitatea Craiova – „U” Cluj, în finala barajului pentru Conference League. „Șepcile Roșii” au învins Oțelul

Ultima echipă care va reprezenta România în cupele europene se va decide dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, după ce formația antrenată de Ioan...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...
Ultima oră
Pe aceeași temă