Cei mai mulți solicitanți au obținut permise ca lucrători permanenți
Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) anunță că aproape 50.000 de avize de muncă au fost emise, de la începutul anului și până la finalul lunii iulie, pentru cetățeni străini care vor să lucreze în România. Potrivit datelor oficiale, în primele șapte luni ale lui 2025, au fost eliberate 49.643 de astfel de documente, ceea ce reprezintă aproape jumătate din plafonul anual stabilit de autorități.
Cei mai mulți solicitanți au obținut permise ca lucrători permanenți – 49.139 de avize. Alte categorii, mai puțin numeroase, includ lucrători sezonieri (169), persoane cu înaltă calificare profesională (115) sau lucrători detașați (187). Inspectoratul a emis și 28 de avize pentru personal transferat în cadrul aceleiași companii internaționale (categoria ICT), precum și câteva documente pentru lucrători au pair și stagiari.
IGI subliniază că a continuat procesul de digitalizare a procedurilor, pentru a răspunde mai eficient nevoilor angajatorilor români, în condițiile în care deficitul de forță de muncă autohtonă se menține accentuat în mai multe domenii.
Cei interesați de procedura de angajare a cetățenilor non-UE pot consulta detalii pe site-ul oficial al instituției, la secțiunea dedicată.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube