30.5 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSocialJustițieReţea de fraude bancare destructurată: percheziţii în Constanţa şi Buzău, într-un dosar...

Reţea de fraude bancare destructurată: percheziţii în Constanţa şi Buzău, într-un dosar de credite obţinute cu acte false

Potrivit anchetatorilor, o femeie, sprijinită de mai mulţi complici, ar fi identificat persoane cu venituri reduse, pe care le-ar fi folosit pentru obţinerea de credite

Poliţiştii desfăşoară şase percheziţii în judeţele Constanţa şi Buzău, într-o anchetă penală care vizează o schemă complexă de fraudare a instituţiilor bancare, potrivit IPJ Constanța. Dosarul are ca obiect infracţiuni de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals privind identitatea, cu un prejudiciu estimat la aproape 1,5 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, o femeie, sprijinită de mai mulţi complici, ar fi identificat persoane cu venituri reduse, pe care le-ar fi folosit pentru obţinerea de credite. Acestora li se puneau la dispoziţie cărţi de identitate şi documente contrafăcute, din care rezulta în mod fals că ar avea statutul de pensionari militari şi venituri stabile.

Pe baza acestor acte falsificate, ar fi fost contractate mai multe împrumuturi bancare, sumele fiind ulterior însuşite de membrii grupării. Descinderile au loc atât la locuinţele persoanelor cercetate, cât şi în spaţii utilizate de acestea, inclusiv la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din judeţul Constanţa. Reprezentanţii IPJ Constanţa precizează că valoarea totală a prejudiciului produs instituţiilor financiare se ridică la aproximativ 1,5 milioane de lei, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Industria auto românească pierde viteză: zeci de mii de locuri de muncă au dispărut, după recordul din 2018

Sectorul auto a ajuns la cel mai redus număr de angajați din ultimii peste 10 ani, pe fondul reducerii producției și al presiunilor tot...

Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale în mai multe regiuni din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis pentru duminică o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în mai multe județe din Moldova...

Frații Tate, reținuți în SUA la solicitarea Marii Britanii. Noi acuzații grave

Andrew și Tristan Tate au fost arestați în Florida, în baza unei cereri de extrădare formulate de autoritățile britanice, într-un dosar care include noi...
Ultima oră
Pe aceeași temă