13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialRestricții de circulație în Pasajul Unirii, în următoarele nopți

Restricții de circulație în Pasajul Unirii, în următoarele nopți

Brigada Rutieră anunţă că, în noaptea de joi spre vineri, între orele 23,00 – 4,00, Primăria Sectorului 4 va închide traficul rutier în Pasajul Unirii, sensul de deplasare dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Piaţa Universităţii, pentru lucrări de întreţinere.

Potrivit sursei citate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, restricţia va fi aplicată în acelaşi interval orar pe sensul de deplasare dinspre Piaţa Universităţii către bulevardul Dimitrie Cantemir.

„În contextul măsurilor de restricţie dispuse, Brigada Rutieră solicită conducătorilor de vehicule care se deplasează în zona respectivă să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri/ locali”, mai adaugă sursa citată. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă