Aproape toate categoriile de solicitanți, inclusiv copiii sub 14 ani și persoanele de peste 79 de ani, vor trebui să susțină o discuție față în față cu un funcționar consular
Ambasada Statelor Unite la București a anunțat că, începând de marți, 2 septembrie 2025, procedura de reînnoire a vizelor fără interviu va fi mult mai restrictivă. Practic, aproape toate categoriile de solicitanți, inclusiv copiii sub 14 ani și persoanele de peste 79 de ani, vor trebui să susțină o discuție față în față cu un funcționar consular.
De la această dată, doar câteva excepții vor rămâne valabile. Printre acestea se numără solicitanții de vize diplomatice și oficiale (A-1, A-2, C-3 – cu excepția angajaților casnici –, G-1 până la G-4, NATO-1 până la NATO-6, respectiv TECRO E-1). Totodată, anumite vize turistice și de afaceri (B-1, B-2 sau B1/B2), precum și permisele speciale de trecere a frontierei pentru cetățenii mexicani, pot fi reînnoite fără interviu, doar dacă respectă criterii stricte: cererea trebuie depusă în țara de cetățenie sau reședință, solicitantul să nu fi avut refuzuri de viză nereabilitate și să nu existe indicii de neeligibilitate.
Chiar și în aceste cazuri, funcționarii consulari își rezervă dreptul de a convoca solicitantul la un interviu. Autoritățile americane recomandă tuturor să consulte site-ul ambasadei sau consulatului pentru detalii legate de condiții, proceduri și disponibilitatea serviciilor.
Decizia se înscrie în politica administrației Trump, care urmărește consolidarea controalelor și reducerea riscurilor de imigrație ilegală. În plus, SUA introduc o nouă taxă de „integritate a vizei”, în valoare de minimum 250 de dolari, care se va adăuga tarifelor deja existente.
Potrivit Departamentului de Stat, în anul fiscal 2024 au fost emise aproape 11 milioane de vize de tip non-imigrant. Totuși, perspectivele pentru România nu s-au îmbunătățit: la sfârșitul lui martie 2025, Washingtonul a decis suspendarea pe termen nedeterminat a includerii țării noastre în programul Visa Waiver, invocând nevoia respectării unor cerințe suplimentare de securitate.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube