22.8 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSocialAdministrațieSUA restrânge regulile pentru reînnoirea vizelor

SUA restrânge regulile pentru reînnoirea vizelor

Doar câteva categorii de solicitanți, vor mai putea evita întâlnirea față în față cu un ofițer consular

Începând cu 2 septembrie 2025, regulile pentru reînnoirea vizelor americane fără interviu se înăspresc, anunță Ambasada SUA la București. Doar câteva categorii restrânse de solicitanți, vor mai putea evita întâlnirea față în față cu un ofițer consular. Restul aplicanților pentru vize de non-imigrant, inclusiv copiii sub 14 ani și persoanele de peste 79 de ani, vor fi, în general, obligați să susțină un interviu în persoană.

Printre cei scutiți se numără titularii de vize diplomatice sau oficiale, anumite tipuri de vize speciale (A, C, G, NATO, TECRO E-1) și cei care își reînnoiesc vizele turistice sau de afaceri expirate recent, cu condiția să îndeplinească criterii stricte: depunerea cererii în țara de origine, lipsa refuzurilor anterioare și absența oricăror motive de neeligibilitate.

Chiar și în aceste cazuri, autoritățile americane își rezervă dreptul de a solicita interviuri suplimentare. Pe lângă noile reguli, Washingtonul va introduce o „taxă de integritate a vizei” de minimum 250 de dolari, care se adaugă costurilor deja existente.

Măsura face parte din politica administrației Trump de înăsprire a controalelor pentru prevenirea imigrației ilegale. În 2024, SUA au emis aproape 11 milioane de vize de non-imigrant, însă România rămâne în afara programului Visa Waiver, după ce includerea sa a fost suspendată, pe termen nelimitat, în martie 2025, din motive de securitate.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

ANSVSA, recomandări pentru localitățile afectate de inundații. Sfaturi pentru protejarea sănătății și animalelor

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis un set de măsuri pentru locuitorii din zonele afectate de inundații și viituri.Recomandările...

Statul pierde lupta pentru specialiștii IT: salariile de 5.000 de lei nu pot concura cu piața privată

Ministrul a explicat că există o diferență importantă între angajații care asigură activități IT de rutină și profesioniștii cu experiență în domeniuRomânia nu poate...

Alexandru Nazare a avizat memorandumul pentru deblocarea a 22 de posturi din sănătate. Documentul, prezentat în ședința de Guvern

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că a avizat joi dimineață memorandumul Ministerului Sănătății privind deblocarea a 22 de posturi necesare într-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă