8.9 C
București
duminică, 20 aprilie 2025
AcasăInternaționalRegele Charles al III-lea și-a anulat toate angajamentele pentru vineri. A suferit...

Regele Charles al III-lea și-a anulat toate angajamentele pentru vineri. A suferit efecte secundare în urma tratamentului pentru cancer

Regele Charles al III-lea și-a anulat toate angajamentele pentru ziua de vineri, după ce a suferit efecte secundare în urma tratamentului pentru cancer, a anunțat Palatul Buckingham, potrivit BBC.

Nu au fost date detalii suplimentare, însă acesta a fost nevoit să rămână o perioadă în spital sub observația medicilor. Majestatea sa a fost ulterior externat și se află la Clarence House, unde și-a reluat munca în biroul său, a mai transmis Palatul Buckingham.

Regele Charles, în vârstă de 76 de ani, urma să călătorească la Birmingham unde avea o agendă încărcată vineri, care includea și un tur al companiei de balet a orașului. De asemenea, un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a spus că întâlniri ale Regelui cu trei ambasadori, antamate pentru ziua de joi, au fost amânate.

„Mâine, Regele avea patru angajamente publice în Birmingham și este foarte dezamăgit că nu le va putea onora. Speră că pot fi reprogramate în scurt timp și își cere scuze pentru toți cei care au muncit ca această vizită să se desfășoare lin”, a spus Palatul Buckingham într-un comunicat.

Un hop minor, dar direcția este cea bună

O sursă de la Palat a spus pentru BBC că este un „hop minor pe un drum care duce în direcția cea bună”.

Palatul Buckingham nu a oferit informații suplimentare cu privire la natura efectelor secundare de care a suferit Regele.

Palatul Buckingham a anunțat prima dată diagnosticul de cancer al Regelui în februarie 2024. Însă, nu a fost dezvăluit nici până în prezent tipul de cancer de care suferă Regele. El și-a reluat activitățile publice în luna aprilie anul trecut, după o perioadă de tratamente și recuperare.

Urmărește România Liberă pe X,  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă