12 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSocialJustițieRadu Marinescu, propus din nou la Ministerul Justiției, susține că reformele au...

Radu Marinescu, propus din nou la Ministerul Justiției, susține că reformele au stagnat după plecarea sa din Guvern

Radu Marinescu, nominalizat de PSD pentru funcția de ministru al Justiției în Guvernul condus de Luca Niculescu, afirmă că mai multe proiecte din domeniu au stagnat după plecarea sa din minister. El anunță că va aplica programul de guvernare, care cuprinde 79 de măsuri, și susține că reforma trebuie realizată în colaborare cu sistemul judiciar.

Radu Marinescu a precizat că a colaborat cu premierul desemnat Luca Niculescu în procesul de aderare a României la OCDE, coordonat de acesta. Potrivit nominalizatului, în 2025, Ministerul Justiției a contribuit la obținerea unor avize în domeniul anticorupției și integrității. „Din prima zi vom pune în aplicare programul de guvernare, care conține foarte multe dintre proiectele avute în vedere anterior plecării mele şi care, din păcate, au stagnat”, a transmis acesta pe Facebook.

Printre prioritățile anunțate se numără înființarea Agenției Naționale pentru Protecția Victimelor, reorganizarea unor instituții din domeniu și reducerea deficitului de personal. Planul include și folosirea inteligenței artificiale pentru accelerarea procedurilor, reforma hărții judiciare, eficientizarea finanțării instituțiilor și adoptarea strategiilor naționale anticorupție.

Radu Marinescu a susținut că reforma nu trebuie să urmărească subordonarea sistemului judiciar. „Reforma în justiţie nu se face cu demagogie care ascunde intenţii de subordonare şi nu se face împotriva sistemului judiciar, ci în colaborare cu acesta”, a afirmat el.

Nominalizarea sa are loc în contextul acuzațiilor de plagiat privind teza de doctorat susținută în 2009, la Universitatea din Craiova. Potrivit unei investigații PressOne, realizată de jurnalista Emilia Șercan, 140 dintre cele 247 de pagini ale lucrării ar conține pasaje copiate fără citare corespunzătoare din alte lucrări academice.

Radu Marinescu a respins acuzațiile, calificând articolul drept „defăimător” și „plin de contradicții”. Teza, intitulată „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil”, a fost coordonată de profesorul Ion Dogaru, despre care investigația afirmă că a fost coautor al unei cărți din care Marinescu ar fi preluat conținut.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă