Federația Sindicatelor din Silvicultură „Silva” acuză Guvernul că a tăiat veniturile silvicultorilor și a modificat Statutul personalului silvic fără consultare
Între orele 10:00 și 14:00, sindicatele din silvicultură protestează în Piața Victoriei, nemulțumite de decizia Guvernului de a reduce cu 25% salariile angajaților din sector, dar și de eliminarea unor drepturi esențiale.
Federația Sindicatelor din Silvicultură „Silva” acuză Guvernul că, prin două Ordonanțe de urgență adoptate recent, a tăiat veniturile silvicultorilor și a modificat Statutul personalului silvic fără consultare. „Guvernul a diminuat salariile silvicultorilor cu 25% începând cu 1 ianuarie 2025, iar prin OUG nr 14/2025 au fost eliminate mai multe drepturi, inclusiv acordarea a 6 mc de lemn pentru încălzire și a gratificației la pensie”, a declarat președintele Federației „Silva”, Silviu Geană.
Sindicaliștii susțin că peste 25.000 de silvicultori sunt afectați de aceste măsuri, angajați în instituții precum Ministerul Mediului, Gărzile Forestiere, Romsilva, institute de cercetare și ocoale silvice private.
Liderii protestului atrag atenția că pădurile sunt un bun de siguranță națională, iar deciziile recente pun în pericol administrarea acestora. „Pădurile statului sunt printre puținele resurse naturale pe care România le mai gestionează cu forțe proprii. Reducerea veniturilor și eliminarea drepturilor angajaților vor afecta întregul sector”, a subliniat Geană.
Federația „Silva” solicită Guvernului să revină asupra acestor măsuri, avertizând că, în lipsa unor soluții, protestele vor continua.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube