12 C
București
miercuri, 29 septembrie 2021

„România Educată” propune reforme pentru care este nevoie de decizie politică

După o lungă perioadă de tăcere, președintele a readus proiectul în prim-plan, iar săptămâna viitoare Guvernul va adopta ideile acestuia în cadrul unui memorandum.

Proiectul propune mai multe modificări în sistemul de educație. Printre acestea se vor regăsi posibilitatea liceelor de a introduce un examen de admitere care va fi susținut înaintea Evaluării Naționale, examen de Bacalaureat unic bazat pe competențe minime (asemănător testelor PISA), posibilitatea elevilor de a trece de la un liceul profesional, la unul teoretic sau vocațional, în baza unui examen.

Proiectul lansat în 2016 armonizează, într-un singur document, un set de obiective și de ținte pentru educație, până în 2030.

Proiectul nu are caracter de lege, iar pentru implementarea acestuia este nevoie de o decizie politică. De-a lungul timpului mai multe proiecte și idei asumate de decidenții politici nu au fost puse niciodată în aplicare, așa cum s-a întâmplat și cu promisiunile ca domeniul educației să primească 6% din PIB.

De altfel, liderii politici au spus, în cadrul consultărilor de la Cotroceni, că este nevoie de finanțarea sistemului de educație la o valoare apropiată de media Uniunii Europene. Până în 2023 ar trebui lansate principalele reforme.

Liceeni vor avea trei rute 

Una dintre cele mai importante modificări se referă învățământul liceal unde vor exista trei posibile rute pe care elevii le vor putea urma: teoretică, profesională și vocațională – cu aceeași durată (4 ani), absolvenții lor putând intra direct în examenul de bacalaureat, iar transferul/tranzițiile posibile între acestea se pot realiza anual, în baza unui examen.

În ceea ce privește liceele profesionale, autoritățile speră la o colaborare strânsă cu mediul privat, pentru o mai bună incluziunie pe piața muncii a elevilor care termină un liceu profesional sau tehnologic.

„Vrem să împingem copiii cât mai mult spre ruta educațională sau vocațională care să îi ducă spre o carieră”, a declarat consilierul prezidențial Ligia Deca.

Examene de admitere

Un alt element de noutate este posibilitatea liceelor de a organiza examene de admitere. Examenul ar urma să fie organizat înainte de evaluarea națională. Locurile neocupate în urma examenului de admitere vor fi ocupate prin repartizarea elevilor în ordinea mediilor de la Evaluarea Națională.

În ceea ce privește Bacalaureatul, acesta „evaluează competențe și urmărește un profil național pe care toți absolvenții de liceu trebuie să îl dețină, indiferent de rută. Accentul se pune pe competențe reale. În urma promovării acestuia, tinerii vor putea accesa programe de studii universitare”, se arată în document. Examenul va fi format din testări transdisciplinare și ar putea fi asemănător testelor PISA. Acesta va putea fi susținut și de elevii de la școlile profesionale sau liceele tehnologice.

Proiectul mai prevede și înființarea de Colegii universitare la care admiterea să se facă fără Bacalaureat, iar absolvenții acestor colegii vor obține o diplomă de calificare de nivel 5, echivalentă diplomelor obținute în școlile postliceale.

„România Educată” este proiectul șefului statului, lansat în anul 2016 și care s-a aflat într-o perioadă de stagnare, până la alegerile din iarna trecută. Menționat din nou în campanie, proiectul a trecut din nou într-un con de umbră în ultimele luni.  

 

TEHNIC VORBIND

Peste 10.000 de persoane implicate în perioada de consultări.

Peste 8.000 de respondenți la consultarea online.

Peste 1.200 de participanți la dezbaterile regionale.

Peste 80 de evenimente sau proiecte organizate sub egida „România Educată”, de către alte părți interesate;

8 dezbateri regionale organizate de către Administrația Prezidențială;

4 documente de politică publică elaborate de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

 

„Parlamentul României a aprobat prin Hotărârea nr. 22/2020 Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024. Aceasta prevede expres operaționalizarea și implementarea Proiectului România Educată”. PRESIDENCY.RO 

Ultima oră
Pe aceeași temă