Podul de la Ungheni este primul pod rutier construit peste Prut, după 1989, la standard de autostradă
Construcția podului peste Prut de la Ungheni a ajuns la un progres fizic de 56%, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Pe șantier lucrează în prezent 50 de muncitori, sprijiniți de 33 de utilaje, iar finalizarea proiectului este prevăzută pentru decembrie 2027.
Investiția se ridică la aproximativ 151 de milioane de lei, fără TVA, și beneficiază de finanțare europeană. Obiectivul este realizarea unei legături rutiere între Autostrada Unirii A8, pe teritoriul României, și rețeaua de drumuri din Republica Moldova.
Potrivit CNAIR, antreprenorul Ness Proiect execută lucrări pentru infrastructura podului și drumurile de acces. În această etapă, echipele se ocupă de îmbunătățirea terenului de fundare și de îndepărtarea stratului vegetal, operațiuni necesare pentru pregătirea suprafețelor destinate etapelor următoare de construcție. În paralel, pe malul Republicii Moldova continuă lucrările la tablierul metalic al podului.
Podul de la Ungheni este primul pod rutier construit peste Prut, după 1989, la standard de autostradă. Acesta face parte din proiectul Autostrăzii Unirii A8 și este menit să consolideze conexiunea rutieră dintre România și Republica Moldova.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube