21.6 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPlan de reacție pentru armistițiul din Ucraina: Europa și SUA pregătesc un...

Plan de reacție pentru armistițiul din Ucraina: Europa și SUA pregătesc un răspuns militar coordonat

Potrivit Financial Times, Kievul și aliații săi occidentali au stabilit etapele de reacție în cazul în care Rusia va încălca un eventual acord de încetare a focului.

Ucraina a ajuns la un consens cu statele occidentale privind modul de reacție în situația în care Rusia ar încălca un viitor armistițiu. Conform informațiilor publicate de Financial Times, orice abatere persistentă de la încetarea focului ar urma să fie întâmpinată cu un răspuns militar coordonat din partea Europei și Statelor Unite.

Discuțiile asupra acestui plan au avut loc în mai multe runde, în lunile decembrie și ianuarie, cu participarea unor oficiali ucraineni, europeni și americani.

În paralel, emisari din Kiev, Moscova și Washington urmează să se întâlnească miercuri și joi la Abu Dhabi, în cadrul unor negocieri menite să deschidă calea către încheierea conflictului.

Reacție rapidă în primele 24 de ore

Potrivit propunerii analizate de aliați, orice încălcare a armistițiului de către Rusia ar declanșa un răspuns în maximum 24 de ore.

Acesta ar începe cu un avertisment diplomatic, urmat, dacă situația o impune, de intervenții ale armatei ucrainene pentru a opri acțiunile considerate o încălcare a acordului.

Dacă ostilitățile ar continua, planul ar intra într-o a doua fază. Aceasta presupune implicarea forțelor din așa-numita „Coaliție a voinței”, formată din numeroase state membre ale Uniunii Europene, alături de Regatul Unit, Norvegia, Islanda și Turcia.

Posibil răspuns extins cu sprijin american

În cazul unui atac de amploare, Financial Times notează că ar putea fi activată o reacție coordonată mai largă, susținută de Occident și incluzând armata americană.

Un astfel de răspuns ar urma să fie declanșat la 72 de ore după încălcarea inițială a armistițiului.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă