13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăEconomiePeste 47.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. Cea...

Peste 47.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. Cea mai mare pondere se înregistrează în sectorul bugetar

Numărul locurilor de muncă vacante a fost 47.100 în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 5.200 faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor furnizate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata locurilor de muncă vacante estimată pentru trimestrul I 2023 a fost 0,93%, în creştere cu 0,10 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent.

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2022, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 200, iar rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,02 puncte procentuale.

În trimestrul I 2023, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (1,91%), intermedieri financiare şi asigurări (1,88%), distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (1,67%), respectiv activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,61%). În industria prelucrătoare s-a concentrat circa 23% din numărul total al locurilor de muncă vacante (11.000 locuri vacante), iar valoarea ratei a fost 1,01%.

Sectorul bugetar a însumat sub o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 5.200 locuri vacante s-au regăsit în administraţia publică, 4.700 locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, iar 1.200 locuri vacante în învăţământ.

La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în alte activităţi de servicii (0,25%), respectiv în învăţământ (0,33%). Cele mai puţine locuri de muncă vacante s-au regăsit în alte activităţi de servicii (100 locuri vacante), respectiv în industria extractivă şi tranzacţii imobiliare (200 locuri vacante pentru fiecare în parte).

Prin comparaţie cu trimestrul precedent, cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în tranzacţii imobiliare (+0,89 puncte procentuale), urmate de intermedieri financiare şi asigurări (+0,71 puncte procentuale). În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, cele mai relevante creşteri s-au observat în sănătate şi asistenţă socială (+1.600 locuri vacante), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+1.000 locuri vacante), respectiv construcţii (+900 locuri vacante).

La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai relevante scăderi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (-0,43 puncte procentuale), respectiv în transport şi depozitare (-0,39 puncte procentuale). Relativ la numărul locurilor de muncă vacante, acesta a cunoscut cele mai importante scăderi în aceleaşi activităţi economice şi anume transport şi depozitare (-1.100 locuri vacante), respectiv activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (-700 locuri vacante).

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante au fost tot în tranzacţii imobiliare (+0,69 puncte procentuale), urmate de intermedieri financiare şi asigurări (+0,52 puncte procentuale).

Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut cea mai relevantă creştere în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+1.100 locuri vacante).

La polul opus, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante, cele mai mari scăderi ale celor doi indicatori s-au observat în informaţii şi comunicaţii (-0,64 puncte procentuale, respectiv -1.200 locuri vacante), respectiv transport şi depozitare (-0,37 puncte procentuale, respectiv -1.000 locuri vacante).

În trimestrul I 2023, cele mai mari valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (1,16%), funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (1,11%), respectiv ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (1,05%).

Numărul locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai ridicate valori în râƒndul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (13.600 locuri vacante), şi în cele de ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (7.100 locuri vacante).

Cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au observat pentru ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (0,36%, respectiv 100 locuri vacante) şi de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (0,55%, respectiv 2.000 locuri vacante).

Comparativ cu trimestrul precedent, atât rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante au înregistrat creşteri, cu excepţia ocupaţiilor de funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (-0,10 puncte procentuale, respectiv -300 locuri vacante). Astfel, cele mai importante creşteri sau regăsit în râƒndul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (+0,17 puncte procentuale, respectiv +2.100 locuri vacante), tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic – grupa majoră 3 (+0,15 puncte procentuale, respectiv +800 locuri vacante), respectiv de ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (+0,14 puncte procentuale, respectiv +900 locuri vacante).

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă