20.8 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSocialEducațiePeste 37.000 de candidați intră în cursa pentru un post stabil în...

Peste 37.000 de candidați intră în cursa pentru un post stabil în învățământ

Au fost depuse peste 41.600 de dosare de înscriere la nivel național

Peste 37.000 de cadre didactice sunt așteptate marți să susțină proba scrisă a concursului național de titularizare pentru ocuparea posturilor din învățământul preuniversitar. Examenul se va desfășura în 117 centre organizate la nivel național, iar primele rezultate sunt programate să fie publicate pe 28 iulie.

Potrivit Ministerului Educației, la această etapă au acces candidații care au obținut cel puțin nota 5 la inspecția specială la clasă sau la proba practică. În total, 37.385 de persoane sunt eligibile pentru susținerea testării scrise, dintre care peste 7.500 provin din rândul absolvenților promoției actuale de studii liceale pedagogice, postliceale, universitare sau de masterat.

Examenul cuprinde 112 discipline și are o durată standard de patru ore, cu posibilitatea prelungirii pentru persoanele care beneficiază de condiții speciale din cauza unor deficiențe de vedere sau alte situații medicale. Interesul pentru concurs a fost ridicat, fiind depuse peste 41.600 de dosare de înscriere la nivel național. Numărul acestora este mai mare decât cel al candidaților deoarece unele persoane au avut posibilitatea să se înscrie în mai multe județe.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate pentru posturile din învățământul preșcolar cu predare în limba română, unde au fost depuse peste 8.500 de dosare, urmate de învățământul primar cu peste 6.300 de înscrieri. Alte discipline cu un număr mare de candidați sunt educația fizică și sportul, limba și literatura română și psihopedagogia specială.

Pentru obținerea unui post pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială la clasă sau proba practică. Cei care urmăresc angajarea pe perioadă determinată trebuie să obțină minimum nota 5 la ambele probe.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 28 iulie, iar candidații nemulțumiți pot depune contestații în aceeași zi, până la ora 21:00, sau în 29 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi publicate pe 4 august. Repartizarea pe posturile vacante pentru titularizare va avea loc în perioada 5-6 august, în cadrul ședințelor publice organizate de inspectoratele școlare.

Lucrările candidaților vor fi evaluate digitalizat, iar sălile de examen, spațiile de multiplicare a subiectelor și centrele de evaluare sunt supravegheate audio-video. Ministerul Educației a anunțat că va pune la dispoziție și o linie TELVERDE pentru semnalarea eventualelor probleme apărute în timpul desfășurării probei.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Franța interzice rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Legea, o premieră în Europa

Legea nu stabilește modul concret în care va fi verificată vârsta utilizatorilor, această responsabilitate urmând să revină platformelor digitaleFranța devine primul stat european care...
Ultima oră
Pe aceeași temă