19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSocialJustițiePercheziții de amploare la persoane care au cazat fictiv refugiați ucraineni. Prejudiciul...

Percheziții de amploare la persoane care au cazat fictiv refugiați ucraineni. Prejudiciul depășește 2 milioane de euro

Peste 200 de percheziţii au loc în acest moment într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind vizaţi funcţionari care ar fi obţinut, pe nedrept, aproximativ 2.000.000 de euro din cazarea cetăţenilor ucraineni refugiaţi.

Astfel, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Mureş, Bihor, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, Poliţiei de Frontieră şi Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj, pun în executare 203 percheziţii domiciliare şi 6 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Prejudiciul cauzat reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă Bugetară prevăzut în cadrul programului 50/20.

Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş, Serviciului Criminalistic Maramureş şi jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă