17.8 C
București
vineri, 5 iunie 2026
AcasăPoliticăParlamentul începe ultima sesiune ordinară din actuala legislatură

Parlamentul începe ultima sesiune ordinară din actuala legislatură

Luni, Parlamentul României dă startul celei de-a doua și ultimei sesiuni ordinare din actuala legislatură. Camera Deputaților va începe lucrările la ora 15:00, inaugurând noua sesiune ordinară a anului 2024.

În prima zi, deputații vor alege membrii noului Birou permanent, inclusiv vicepreședinții, secretarii și chestorii.

„Camera Deputaţilor este convocată luni, 2 septembrie, la ora 15,00, în a doua sesiune ordinară a anului 2024. (…) Şedinţa Biroului permanent (vechea componenţă) va avea loc luni, începând cu ora 14,30, iar de la ora 15,00 se va întruni plenul Camerei Deputaţilor. În aceeaşi zi, în şedinţa de plen vor fi aleşi membrii noului Birou permanent, respectiv vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for”, a transmis instituția printr-un comunicat.

Conform Regulamentului Camerei Deputaților, aceste funcții sunt alocate pe baza propunerilor grupurilor parlamentare, în funcție de ponderea lor politică și de negocierile dintre liderii grupurilor.

Un nou președinte la Camera Deputaților

Lista candidaților propuși pentru Biroul permanent va fi supusă votului întregii Camere și aprobată cu majoritatea voturilor deschise ale deputaților prezenți.

De asemenea, Camera Deputaților ar urma să aibă un nou președinte, după ce Alfred Simonis, fostul președinte interimar, a fost ales în fruntea Consiliului Județean Timiș.

„De luni, 2 septembrie, voi renunţa la preşedinţia Camerei Deputaţilor, mă voi retrage din această poziţie şi nu voi mai candida la nicio altă poziţie în Parlamentul României. Ne apropiem treptat de preluarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş”, a transmis, pe 29 august, Alfred Simonis.

Și Senatul României începe luni ultima sesiune ordinară a actualei legislaturi, sesiune care precede alegerile generale programate pentru 1 decembrie.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Europa vrea să rupă dependența tehnologică de SUA și China

Bruxelles pregătește ofensiva pentru cipuri, AI și cloud europeanComisia Europeană a lansat miercuri un nou pachet legislativ amplu prin care încearcă să întărească independența...

George Simion critică posibila desemnare a lui Eugen Tomac pentru funcția de premier

George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a criticat joi posibila desemnare a lui Eugen Tomac în funcția de prim-ministru, afirmând că această...

Uber taie posturi și reorganizează departamentele-cheie. Angajații din HR, primii vizați

Uber a anunțat concedieri în cadrul diviziei de resurse umane, în contextul unui nou val de reorganizare internă coordonat de președinta companiei, Jill Hazelbaker.Măsura...
Ultima oră
Pe aceeași temă