32.9 C
București
duminică, 28 iunie 2026
AcasăPoliticăDan Motreanu: Eugen Tomac nu îndeplinește condițiile pentru funcția de premier

Dan Motreanu: Eugen Tomac nu îndeplinește condițiile pentru funcția de premier

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a criticat varianta desemnării lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, afirmând că acesta nu beneficiază nici de încredere publică suficientă și nici de legitimitatea tehnică necesară pentru a conduce un guvern.

„Vorbim de un guvern tehnocrat cu un posibil premier care este preşedinte de partid neparlamentar. Din punctul meu de vedere, un premier ar trebui să se bucure, pe de-o parte, de încredere publică susţinută. Pe de altă parte, ar trebui să aibă o legitimitate tehnică”, a declarat Dan Motreanu la Podcasturile Cotidianul, relatează News.ro.

Secretarul general al PNL a susținut că Eugen Tomac nu îndeplinește aceste criterii. „Din punctul meu de vedere, Eugen Tomac nu îndeplineşte niciuna din cele două condiţii”, a afirmat Motreanu, adăugând că acesta este „un om politic înainte de a fi un tehnocrat”.

Referindu-se la poziția PNL după trecerea în opoziție, Dan Motreanu a declarat că partidul va practica o „loyal opposition”, bazată pe argumente și orientată către interesul național. El a precizat că formațiunea va susține poziții pe care le consideră benefice pentru România.

Liderul liberal a subliniat, totodată, că nu se mai pune problema unei colaborări cu PSD. Potrivit acestuia, PNL își va păstra rolul de partid de opoziție și își va defini acțiunile în funcție de propriile obiective politice.

Întrebat despre posibilitatea susținerii în Parlament a unui guvern condus de Eugen Tomac, Dan Motreanu a respins această variantă. „Ar fi un cec în alb pe care l-aş da unui guvern fără nicio garanţie că acel program de guvernare s-ar duce la bun sfârşit”, a declarat secretarul general al PNL.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Incendiu puternic în Portul Agigea: depozit de fier vechi cuprins de flăcări, populația avertizată prin RO-Alert

Autoritățile precizează că incendiul nu prezintă risc de extindere, nu au fost raportate victime și nu este necesară evacuarea persoanelor din zonăUn incendiu a...

Siegfried Mureșan acuză PSD de atitudine anti-europeană: România merită să fie în mijlocul Europei

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, propunerea alianței PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier, a criticat duminică PSD, afirmând că reacțiile social-democraților la experiența sa europeană demonstrează...

Bolojan anunță reducerea deficitului bugetar cu peste 40%: Prima corecție serioasă după ani de cheltuieli peste venituri

Premierul interimar a avertizat că procesul de ajustare trebuie continuat, atrăgând atenția asupra riscurilor de revenire la politici fiscale relaxatePremierul interimar, Ilie Bolojan, afirmă...
Ultima oră
Pe aceeași temă