Uber a anunțat concedieri în cadrul diviziei de resurse umane, în contextul unui nou val de reorganizare internă coordonat de președinta companiei, Jill Hazelbaker.
Măsura vizează aproximativ 23% din personalul acestui departament, potrivit informațiilor transmise de CNBC.
Directorul general al companiei, Dara Khosrowshahi, le-a comunicat angajaților că restructurarea este necesară pentru creșterea eficienței organizației și pentru susținerea planurilor de dezvoltare ale Uber.
Angajații din recrutare, printre cei mai afectați
Concedierile se concentrează în principal asupra echipelor de recrutare și resurse umane.
Compania nu a precizat numărul exact al posturilor desființate, însă un purtător de cuvânt a declarat că disponibilizările reprezintă „mult sub 1%” din cei aproximativ 34.000 de angajați ai grupului la nivel global.
Anunțul vine într-o perioadă în care numeroase companii din sectorul tehnologic își reduc forța de muncă, pe fondul investițiilor în automatizare și al extinderii utilizării instrumentelor bazate pe inteligență artificială.
Uber introduce limite pentru utilizarea instrumentelor AI
Deși compania nu a legat direct concedierile de dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială, Uber a confirmat recent că a impus plafoane bugetare pentru utilizarea agenților AI de către angajați.
Limita standard este de 1.500 de dolari pe lună pentru fiecare utilizator, iar pragurile pot fi majorate în funcție de necesitățile operaționale. Potrivit publicației The Information, bugetul alocat de Uber pentru inteligența artificială în 2026 a fost consumat în primele patru luni ale anului.
Reprezentanții companiei au precizat că aceste limite au caracter orientativ și se aplică în special instrumentelor de programare și automatizare.
Conducerea urmărește simplificarea structurii organizaționale
Într-un mesaj adresat echipelor afectate, Jill Hazelbaker a explicat că reorganizarea are ca obiectiv construirea unei structuri „mai conectate, moderne şi mai eficiente din punct de vedere operaţional”.
Potrivit acesteia, unele departamente au devenit prea complexe de-a lungul timpului, cu responsabilități care se suprapun, atribuții insuficient definite și echipe aflate la distanță de activitățile pe care ar trebui să le sprijine.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.