22.8 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSocialJustițieParchetul General pune în mișcare urmărirea penală în cazul Dianei Șocoacă

Parchetul General pune în mișcare urmărirea penală în cazul Dianei Șocoacă

Parchetul General a anunțat oficial, luni, punerea în mișcare a urmăririi penale împotriva eurodeputatei Diana Șoșoacă pentru 11 infracțiuni, printre care lipsire ilegală de libertate, promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid și crime împotriva umanității, promovarea ideilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, promovarea ideilor antisemite, negarea sau minimalizarea Holocaustului, precum și ultraj.

„Menţionăm că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Parlamentului European ridicarea imunităţii parlamentare a persoanei care face obiectul prezentei investigaţii penale”, se arată în comunicatul Parchetului.

La sosirea la Parchetul General, Diana Șoșoacă a fost întâmpinată de câteva zeci de susținători care afișau pancarte cu mesajul „Solidari cu Diana Șoșoacă”, suflau în vuvuzele și fluturau steagul României, alături de cel al Partidului S.O.S. România.

Diana Șoșoacă le-a transmis susținătorilor că va cere o copie a dosarului pentru a-și pregăti apărarea și că va trimite sesizări internaționale pentru a primi sprijin în „scoaterea României din dictatură”.

„Atenţie ce vă spun. Pregătiţi-vă că nu mai e mult şi nu trebuie să vă lăsaţi de izbelişte. (…) Avem obligaţia să luptăm până la capăt. Este momentul sacrificiului. Nu mai contează nici servici, nici şcoală, nici funcţii, nici case, nici maşini, nici aur. Suntem noi şi ei. Între noi este o prăpastie, iar românii dorm. (…) De aceea, de astăzi, pornim acţiuni la nivel mondial. Vom trimite peste tot sesizări internaţionale, pentru a ne ajuta să ieşim din dictatură. Puţin îmi pasă cine ne salvează, că e China, că e Rusia, că e America, că e Venezuela, India, Iran. Avem nevoie de ajutor”, a afirmat Șoșoacă.

Calitatea de inculpat și refuzul declarației

Procurorii i-au adus la cunoștință calitatea de inculpat, însă eurodeputata a refuzat să dea declarații, susținând că deschiderea dosarului reprezintă începutul „arestărilor masive ale celor care susțin cauza naționalistă” și „intrarea României în dictatură”.

Diana Șoșoacă mai fusese citată pe 23 septembrie, însă nu s-a prezentat, explicând că se afla la Bruxelles.

Procurorul general Alex Florența a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității sale parlamentare pentru a permite continuarea urmăririi penale.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Nicușor Dan: Forțele Aeriene Române au un rol esențial în apărarea spațiului aerian și consolidarea Flancului Estic al NATO

Președintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj cu prilejul Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, în care a evidențiat rolul esențial al...

Sanitas declanșează protestele: Grevă de avertisment luni, iar din 28 iulie este anunțată greva generală

Angajații din sistemul public de sănătate intră luni într-o grevă de avertisment, nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării, pe care îl consideră nedrept...

Studiu: Expunerea la lumina naturală în timpul zilei poate îmbunătăți calitatea somnului

Petrecerea mai mult timp în lumina naturală a zilei ar putea contribui la un somn mai odihnitor și la adormirea mai devreme, potrivit unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă