Autorul unicului gol giuleștean a atacat dur întreg grupul după înfrângerea cu Dinamo, spunând că Rapidului îi lipsesc liderii cu spiritul Giuleștiului și că mai mulți jucători se gândesc deja la plecarea de la finalul sezonului.
Daniel Paraschiv, împrumutat în iarnă de la Leonesa, a ieșit după meciul cu Dinamo cu unul dintre cele mai dure discursuri pe care un jucător al Rapidului le-a rostit public în acest sezon. Atacantul, autorul golului de onoare al giuleștenilor în minutul 89, nu a cruțat pe nimeni, nici măcar pe el însuși, în analiza prăbușirii echipei.
„Nici nu mai știu de când am câștigat. E dezastruos, rușinos, nu face nimănui cinste să treacă prin această perioadă. Cel mai important e prejudiciul pe care îl aducem clubului. Soluția e victoria, dar nu avem idee cum să o obținem. Ne e frică de joc, poate nu putem juca cu această presiune. Poate e și lipsă de valoare, deși avem câțiva jucători foarte buni, dar ca echipă suntem jos. Ca grup, suntem cea mai slabă echipă din play-off! E lipsă de inspirație, de asumare a deciziilor, ne e frică de minge, să facem un pas în față”, a declarat Paraschiv la Prima Sport 1.
A mers mai departe și a identificat cauzele profunde ale crizei. „Ne-au lipsit liderii cu spiritul Giuleștiului, niște jucători care să fie împinși de ceva din interiorul lor. Noi nu avem asta. Problemele sunt vizibile pe teren, dacă avea cineva o soluție, nu mai eram în postura asta. Poate nu înțelegem prea bine mesajul lui Mister, poate ne gândim că mai sunt 4 meciuri și plecăm. E o lipsă rușinoasă de responsabilitate.”
Paraschiv îi apără pe fani și se pune singur la colț
Atacantul a ales să apere suporterii giuleștenilor și să recunoască că reacția acestora față de echipă a fost chiar mai blândă decât merita situația.
„Fanii au fost blânzi, au toate motivele să ne înjure, noi trebuie să lăsăm capul jos și să încercăm să-i mulțumim. Eu sunt aici până în vară, apoi nu știu, nu a discutat nimeni cu mine, nici nu era cazul. Nu cred că sunt un jucător atât de important al Rapidului”, a conchis Paraschiv.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!