15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalPalestina: Mahmoud Abbas a acceptat demisia guvernului lui Mohammed Shtayyeh

Palestina: Mahmoud Abbas a acceptat demisia guvernului lui Mohammed Shtayyeh

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a acceptat luni demisia guvernului premierului Mohammed Shtayyeh, a anunţat preşedinţia într-un comunicat, relatează AFP, preluat de agerpres.ro.

“Preşedintele a emis un decret prin care acceptă această demisie şi le-a cerut lui Mohammed Shtayyeh şi guvernului său să rămână temporar în funcţie până când se formează un nou guvern”, subliniază preşedinţia.

Guvernul Autorităţii palestiniene, aflat la conducere în Cisiordania, şi-a prezentat luni demisia preşedintelui Autorităţii, Mahmoud Abbas, a anunţat premierul Mohammed Shtayyeh, citat de AFP şi Reuters.

Acesta a precizat că decizia intervine în special “în lumina evenimentelor legate de agresiunea împotriva Fâşiei Gaza”.

Palestinienii au nevoie de “noi măsuri politice” şi de o conducere unificată ca urmare a “noii realităţi” impuse de războiul din Gaza, a explicat el.

Autoritatea Palestiniană, înfiinţată în cadrul acordurilor de pace de la Oslo, din 1993, dintre Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) controlează Cisiordania, însă – menţionează Reuters – este considerată de mulţi palestinieni coruptă şi nedemocratică. Hamas guvernează de 17 ani Fâşia Gaza, după ce a expulzat din acest teritoriu serviciile de securitate loiale Autorităţii Palestiniene.

Demisia lui Shtayyeh este privită mai curând ca un pas simbolic, deschizând calea spre realizarea obiectivului unei soluţii cu două state, deşi mai sunt numeroase obstacole, au menţionat sursele citate.

Sute de palestinieni cer demisia președintelui Mahmoud Abbas

Sute de palestinieni au manifestat marţi seara la Ramallah, în Cisiordania ocupată, cerând demisia preşedintelui Mahmoud Abbas, în contextul războiul dintre Israel şi Hamas, la putere în Gaza, relatează AFP, preluat de agerpres.ro.

“Plecaţi”, “Poporul vrea plecarea preşedintelui”, au scandat manifestanţii, care s-au adunat la scurt timp după un atac israelian asupra unui spital din Gaza soldat cu cel puţin 200 de morţi, potrivit Hamas, la putere în acest teritoriu palestinian.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă