11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalOktoberfest a început sâmbătă la Munchen odată cu deschiderea primului butoi de...

Oktoberfest a început sâmbătă la Munchen odată cu deschiderea primului butoi de bere

Celebrul festival german Oktoberfest a început sâmbătă, la München, cu deschiderea primului butoi de bere şi artificii, transmite agenţia DPA, conform agerpres.ro.

Primarul din Munchen, Dieter Reiter, a deschis oficial festivalul, la prânz (10:00 GMT), dând cep primului butoi de bere cu două lovituri de ciocan şi cu tradiţionalul “O’zapft is!”.

Edilul i-a oferit prima halbă şefului executivului landului Bavaria, Markus Söder.

Vizitatorii au stat la coadă ore întregi pentru a se bucura de prima zi a festivalului, una însorită spre deosebire de cea de anul trecut, când a plouat.

Cel puţin 6 milioane de vizitatori sunt aşteptaţi în acest an la festivalul din Germania renumit în întreaga lume, care se desfăşoară în fiecare toamnă.

Festivalul din acest an va dura cu două zile mai mult decât de obicei, fiind prelungit dincolo de primul weekend din octombrie, până marţi, 3 octombrie, când este marcată ziua naţională a statului german.

Cu toate acestea, festivalul este umbrit de creşterea ratei inflaţiei, un litru de bere costând în acest an între 12,60 euro şi 14,90 euro, cu aproximativ 6,1% mai mult comparativ cu anul precedent.

În premieră, în acest an vizitatorii vor avea la dispoziţie apă potabilă disponibilă în mod gratuit la patru dozatoare amplasate pe terenul festivalului.

În jur de 600 de ofiţeri de poliţie şi circa 450 de paramedici, 55 de medici şi 2.000 de sterwarzi vor fi de serviciu pe perioada Oktoberfest, notează DPA.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă