Oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene au fost ținta unor atacuri informatice desfășurate prin aplicații de mesagerie, potrivit unei prezentări interne a unității de apărare cibernetică a UE, obținută de POLITICO.
O nouă amenințare pentru oficialii europeni: atacuri informatice țintite pe WhatsApp și Signal
Documentul, prezentat în luna iulie oficialilor din guvernele statelor membre, include preluarea conturilor unor oficiali de rang înalt printre principalele amenințări cibernetice cu care se confruntă blocul comunitar în acest an, notează sursa citată.
Este pentru prima dată când o instituție a UE confirmă oficial că astfel de atacuri au vizat direct oficiali europeni prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Prezentarea face, de asemenea, legătura între aceste atacuri și acțiuni susținute de guverne străine.
Potrivit documentului, atacatorii au recurs la campanii de tip „spearphishing” sponsorizate de state. Acestea sunt atacuri informatice concepute special pentru anumite persoane și folosesc mesaje sau materiale personalizate pentru a-i determina pe destinatari să acceseze linkuri periculoase ori să deschidă atașamente malițioase.
O parte importantă a acestor operațiuni a fost reprezentată de tehnici de manipulare psihologică. Hackerii au construit mesaje adaptate fiecărei ținte, în încercarea de a le crește șansele de a obține acces la conturile vizate.
Avertismentele privind astfel de atacuri au apărut și la nivel național. În luna martie, cel puțin cinci agenții de securitate cibernetică și servicii de informații europene au avertizat public cu privire la campanii desfășurate pe Signal și WhatsApp. Serviciile de informații olandeze au indicat în mod special Rusia ca sursă a campaniei, în timp ce autoritățile germane au transmis că atacurile vizau persoane importante din politică, armată și diplomație, precum și jurnaliști de investigație.
Una dintre metodele semnalate de autorități presupunea folosirea unui presupus chatbot de suport Signal. Atacatorii încercau să convingă utilizatorii să furnizeze codurile de acces, ceea ce le-ar fi permis să preia conturile și să aibă acces la mesajele primite și la conversațiile de grup.
În acest context, Comisia Europeană le-a cerut anterior unora dintre cei mai importanți oficiali ai săi să închidă un grup de Signal, pe fondul temerilor privind securitatea. În același timp, mai multe autorități naționale au recomandat guvernelor să reducă utilizarea aplicațiilor comerciale de mesagerie, precum WhatsApp și Signal, pentru comunicările oficiale.
Prezentarea internă arată și amploarea problemelor de securitate cu care se confruntă instituțiile europene. Potrivit documentului, acestea s-au confruntat cu opt „incidente semnificative” în primele luni ale acestui an.
Un alt punct vulnerabil identificat de oficialii europeni este lipsa unei soluții tehnice comune pentru schimbul de documente sensibile și clasificate. Instituțiile UE folosesc în continuare soluții diferite de securitate cibernetică, ceea ce complică protejarea și transmiterea informațiilor confidențiale.
Comisia Europeană nu a oferit detalii despre practicile sale interne de securitate atunci când a fost întrebată despre prezentarea respectivă. WhatsApp și Signal nu au transmis imediat un punct de vedere.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube