-3.2 C
București
duminică, 9 februarie 2025
AcasăInternaționalO jurnalistă iraniană a fost arestată la Teheran într-un nou caz de...

O jurnalistă iraniană a fost arestată la Teheran într-un nou caz de intimidare a presei

O jurnalistă iraniană a fost arestată luni la Teheran după ce a mers la un spital din capitală pentru ancheta asupra stării unei tinere care a leşinat în metrou cu o zi înainte în circumstanţe tulburi, a anunţat presa locală, notează AFP, potrivit agerpres.ro.

„Maryam Lotfi, jurnalistă a cotidianului Shargh, a fost arestată”, a informat publicaţia pe site-ul său luni seară, fără a preciza motivele arestării.

Potrivit acestei media cu sediul la Teheran, Maryam Lotfi s-a dus la spitalul Fajr, în capitală, „pentru a pregăti un reportaj despre starea unei fete care a leşinat în metrou” duminică.

Agenţia oficială de presă iraniană, IRNA, a raportat că „o studentă de 16 ani” a leşinat în urma „scăderii tensiunii arteriale” în timp ce încerca să urce în metrou.

După ce au început să circule zvonuri despre „o confruntare între agenţii de pază de la metrou” şi studentă, directorul general al metroului din Teheran, Masood Dorosti, a negat orice „conflict verbal sau fizic” între adolescentă „şi călători sau personalul” care lucra în acel moment.

Aceste afirmaţii „sunt false”, iar „imaginile camerelor de supraveghere video de la metrou” fac posibilă „infirmarea” acestora, a adăugat el într-un interviu acordat IRNA.

Peste 90 de jurnalişti iranieni au fost hărţuiţi de autorităţi după manifestaţiile declanşate în septembrie 2022 de moartea în detenţie a lui Mahsa Amini, a informat presa locală în august.

Iranul a fost zguduit timp de câteva luni de manifestaţiile declanşate de moartea acestei tinere kurde iraniene, arestată de poliţia de moravuri pentru pretinsa încălcare a regulilor vestimentare foarte stricte impuse de republica islamică.

Printre aceştia, Niloufar Hamedi şi Elaheh Mohammadi, doi jurnalişti care au acoperit cazul Mahsa Amini, au fost reţinuţi din septembrie anul trecut şi judecaţi la Teheran mai ales pentru conspiraţie împotriva securităţii naţionale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Bursa de Valori București, creștere de 5,76 miliarde de lei în această săptămână

Cea mai activă zi de tranzacționare a fost marți, 4 februarie, cu un rulaj de 59,774 milioane de lei Bursa de Valori București a înregistrat...

Elon Musk spune că nu este interesat să cumpere TikTok

Trump a afirmat că a avut discuții cu mai multe persoane, cu privire la achiziția TikTok, aplicația care are aproximativ 170 de milioane de...

Întârzierile din PNRR,  risc major pentru finanțarea României

Până la sfârșitul lunii septembrie 2024, România a încasat doar 9,4 miliarde de euro din cele 28,5 miliarde alocate prin PNRR Planul Național de Redresare...
Ultima oră
Pe aceeași temă