Suedia va găzdui un centru logistic NATO în orașul Enköping, situat la nord-vest de Stockholm, pentru a sprijini mișcările de trupe din Europa de Nord, a anunțat joi guvernul de la Stockholm, scrie AFP.
Prezența NATO în Suedia întărește securitatea și capacitatea noastră de descurajare. Centrul logistic va sprijini apărarea flancului nordic al NATO, a declarat ministrul Apărării, Pal Jonson.
Potrivit guvernului, baza va avea aproximativ 70 de angajați în timp de pace. „În situații de alertă ridicată și, eventual, în caz de război, sediul va putea fi extins până la 160 de persoane”, se arată într-un comunicat oficial.
Forțele armate au fost însărcinate cu pregătirea și înființarea bazei astfel încât aceasta să fie operațională până la sfârșitul anului 2027.
CITEȘTE ȘI – J.D. Vance: Europa trebuie să-și asume cea mai mare parte a poverii pentru securitatea Ucrainei
Jonson a precizat pentru radiodifuzorul public SVT că activitățile centrului vor include transportul diverselor provizii, cum ar fi combustibil, muniție și piese de schimb. „Scopul este de a putea transporta cantități mari de echipamente și personal pe întreg teritoriul Suediei”, a adăugat ministrul.
Suedia a renunțat la două secole de non-aliniere militară și a depus cererea de aderare la NATO după invazia Rusiei în Ucraina, devenind al 32-lea membru al alianței în martie 2024.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.