Pasajul peste calea ferată București – Constanța, cu o lungime de 471 de metri, este executat în proporție de aproximativ 94%
Lucrările pe Lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, au ajuns aproape de pragul de 90%, însă ritmul actual de pe șantier ridică semne de întrebare privind respectarea termenului de finalizare estimat pentru această toamnă, avertizează conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a transmis că antreprenorul chinez China Civil Engineering Construction Corporation trebuie să își intensifice activitatea pentru ca tronsonul de 8,5 kilometri să fie terminat la timp.
„A0 Nord, Lotul 3 Afumați – Pantelimon, se apropie de 90% stadiu fizic, însă este necesară o mobilizare mai mare. În prezent, pe șantier lucrează aproximativ 160 de muncitori și sunt folosite circa 100 de utilaje, un nivel pe care îl monitorizăm și pe care îl considerăm insuficient pentru respectarea calendarului”, a precizat Cristian Pistol pe o rețea socială.
Pe acest sector sunt în derulare mai multe lucrări importante. Pasajul peste DN3, cu o lungime de 110 metri, a ajuns la aproximativ 60% execuție, fiind în desfășurare operațiuni de armare, cofrare și lucrări de terasamente. În schimb, pasajul peste DN2, cu o lungime de 336 de metri, este aproape finalizat, având un progres de 99,3%. În această etapă se montează instalațiile de iluminat și sistemele inteligente de trafic, iar carosabilul primește stratul final de asfalt.
Nodul rutier dintre A0 și DN2 are un grad de realizare de circa 90%, constructorul lucrând la montarea parapetelor și la finalizarea bretelelor de circulație. Pasajul peste calea ferată București – Constanța, cu o lungime de 471 de metri, este executat în proporție de aproximativ 94%. Potrivit CNAIR, pe aproape 6,5 kilometri din cei 8,5 kilometri ai lotului au fost turnate straturile de bază și binder, iar stratul final de uzură este deja așternut pe aproximativ 3,5 kilometri.
„Pentru deschiderea circulației în această toamnă este nevoie de un ritm superior de lucru. Monitorizăm permanent evoluția șantierului și solicităm constructorului respectarea termenelor asumate”, a mai transmis șeful CNAIR.
Lotul Afumați – Pantelimon are un rol important în completarea semicercului nordic al Autostrăzii A0, urmând să lege sectorul deja circulabil Corbeanca – Afumați de zona Pantelimon – Glina și să asigure conexiuni rapide cu A3 București – Ploiești, DN2 și Autostrada Soarelui A2.
Contractul pentru acest tronson are o valoare de aproximativ 398 milioane de lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021–2027.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube