26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăInternaționalMircea Geoană, semnal pozitiv înainte de reuniunea NATO-Rusia

Mircea Geoană, semnal pozitiv înainte de reuniunea NATO-Rusia

Secretarul general-adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis recent un mesaj prin care anunță linia discuțiilor ce vor avea loc între NATO și Rusia săptămâna viitoare.

„ În pregătirea reuniunii Consiliului NATO – Federația Rusă, am avut convorbiri cu miniștrii de externe ai Republicii Moldova și Georgia, Nicu Popescu, respectiv David Zalkaliani. Vom continua să ne consultăm îndeaproape cu partenerii NATO din regiune, iar opiniile acestora vor fi incluse în poziția comună a aliaților în cadrul dialogului cu Federația Rusă din 12 ianuarie”, a spus fostul ministru de externe al României, Mircea Geoana într-o postare recentă de pe o rețea socială.

Totodată, fostul președinte al PSD crede că orice ţară, indiferent de mărime sau de geografie, are dreptul fundamental de a-şi decide drumul şi alianţele din care doreşte să facă parte, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, vineri seara, după încheierea reuniunii extraordinare a miniştrilor de externe NATO, desfăşurată la Bruxelles.

Mircea Geoană a transmis în acest mesaj că NATO a abordat serios implicațiile generate de Rusia prin mobilizarea nejustificată de la granița Ucrainei

Potrivit oficialului NATO, miniştrii au abordat implicaţiile pentru securitatea europeană a mobilizării ”nejustificate şi neprovocate” de forţe ale Federaţiei Ruse la graniţele Ucrainei, lansând un nou apel către Rusia să renunţe la retorica ”agresivă” la adresa vecinilor săi, să-şi retragă forţele millitare, să detensioneze situaţia creată şi să aleagă calea dialogului şi a păcii.

”Susţinem suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Şi suntem uniţi în apărarea şi protejarea tuturor Aliaţilor.
NATO rămâne deschis unui dialog de substanţă în cadrul Consilliului NATO-Rusia din 12 ianuarie. Acesta va reprezenta o oportunitate pentru Rusia să-şi demonstreze dorinţa reală pentru dialog, diplomaţie şi respectarea angajamentelor şi normelor internaţionale. Nu vom face nici un compromis faţă de principiile fundamentale ale securităţii şi securităţii europene, consfinţite în Tratatul de la Washington”, a scris Geoană pe Facebook, potrivit agerpres.ro.

Săptămâna viitoare a fost convocată şi reuniunea Comisiei NATO – Ucraina şi vor avea loc consultări şi cu alţi parteneri-cheie, precum Georgia, Republica Moldova, Finlanda, Suedia şi Uniunea Europeană.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lotul lui Iordănescu pentru ultimele partide înainte de EURO

Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat un lot de 28 de jucători pentru meciurile amicale cu Bulgaria şi Liechtenstein, ultimele teste înaintea EURO 2024.Noutăţile lui...

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, unde vor participa la categoriile 71 kg, respectiv 49...

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România

Un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost declarat, vineri, persona non grata pe teritoriul României, informează Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit MAE,...
Ultima oră
Pe aceeași temă