20.9 C
Bucharest
Friday, 29 September 2023
HomeȘtirile zileiMihai Fifor a fost numit ministru interimar al Afacerilor Interne

Mihai Fifor a fost numit ministru interimar al Afacerilor Interne

Potrivit unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale remis News.ro, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul prin care se ia act de demisia lui Nicolae Moga, ministrul afacerilor interne, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului şi decretul prin care se desemnează Mihai-Viorel Fifor, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ca ministru al afacerilor interne, interimar.

Nicolae Moga a demisionat de la Ministerul de Interne la câteva zile de la numire.

„În urma unei discuţii pe care am avut-o în această dimineaţă cu primul ministru al Guvernului României, doamna Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituţii în urma activităţii deficitare a unor angajaţi ai săi, care au fost destituiţi sau urmează să fie sancţionaţi”, a declarat Moga, marţi, la anunţarea demisiei.
 
El a precizat că retragerea din această demnitate trebuie să fie văzută ca un nou început pentru minister.

Cele mai citite

Cei doi profesori suspectaţi de trafic de droguri, arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Sunt considerați capii rețelei de mare risc

Potrivit deciziei instanţei, măsura arestului preventiv este valabilă până pe 26 octombrie inclusiv şi se poate prelungi. Măsura poate fi însă contestată de...

Filmul șpăgii lui Buzatu, scenariu de film cu mafioți. Baronul de Vaslui și-a trimis aghiotanții înainte ca să „verifice” terenul

La fel ca Vito Corleone, și Dumitru Buzatu pare că și-a trimis oamenii de încredere la înaintare pentru a fi sigur că terenul...

O tânără a fost găsită moartă pe o plajă din Mamaia

O tânără a fost găsită moartă de către câţiva turişti, joi, pe o plajă din staţiunea Mamaia, aproape de apa mării, şi se presupune...
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies