16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInternaționalMesaj descurajator din partea președintelui Poloniei. Ucraina și Republica Moldova ar intra...

Mesaj descurajator din partea președintelui Poloniei. Ucraina și Republica Moldova ar intra în UE cel mai devreme în anul 2025

Ucraina și Republica Moldova au obținut oficial, acum un an, statutul de țări candidate la aderarea la UE, dar ele primesc, acum, un mesaj descurajator din partea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, care promite că le va susține aderarea, însă abia în anul 2025.

Polonia s-a dovedit unul dintre cei mai importanți susținători ai Ucrainei, de când a început războiul ei contra Rusiei. De asemenea, Polonia este și un susținător al Republicii Moldova. În acest context, președintele Andrzej Duda a declarat că una dintre prioritățile pe timpul președinției poloneze a Consiliului UE va fi acordarea calității de membru UE pentru Ucraina și Republica Moldova”. Șeful statului polonez a făcut această declarație la data de 1 mai 2023, după cum afirmă presa din Ucraina. “Vom face totul ca Ucraina să devină parte a UE cât mai curând posibil”, a promis Duda.

Ceea ce n-a menționat președintele Poloniei a fost însă momentul în care Polonia va conduce Consiliul UE. Potrivit site-ului Consiliului UE, Poloniei îi vinde rândul să dețină conducerea Consiliului UE în prima jumătate a anului 2025. Din corelarea acestor informații, rezultă că nici Ucraina, nici Republica Moldova n-au șanse să intre în UE înainte de anul 2025.

Mesaj descurajator pentru o țară aflată în război și pentru o altă țară amenințată de Rusia

Declarația șefului statului polonez vine după ce, în februarie 2023, el o primise la Varșovia pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Tot în februarie 2023, Maia Sandu se întâlnise, la Munchen, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Maia Sandu anunța ulterior că a avut “o întâlnire excelentă” cu Ursula von der Leyen și că au discutat despre “următorii pași pe calea primirii în UE”. Maia Sandu a convocat și o adunare populară la Chișinău, unde cetățenii să-și exprime dorința de a intra în UE. Adunarea populară se va desfășura la 21 mai 2023.

Statutul de candidat la integrarea în UE le-a fost acordat simultan Ucrainei și Republicii Moldova. Dar nu există o regulă ca primirea lor efectivă în UE să fie, de asemenea, simultană. O asemenea posibilitate fusese însă evocată de europarlamentarul român Dragoș Tudorache.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Al doilea suspect în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost adus în ţară în cursul nopţii, din Irlanda,...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă