Echipa românului a scăpat victoria în prelungiri. Blaz Kramer, exclus din lotul lui Al Okhdood.
Marius Șumudică trăiește meciurile intens și în Arabia Saudită. Tehnicianul român s-a declarat extrem de nemulțumit după remiza dramatică obținută de Al Okhdood, scor 2-2 cu Al Riyadh, într-o partidă crucială pentru evitarea retrogradării.
Formația lui Șumudică a evoluat în inferioritate numerică din minutul 47, dar a reușit să întoarcă scorul prin „dubla” lui Al Rubaie, înainte ca adversarii să egaleze în minutul 90+5.
„Nu înțeleg cele nouă minute de prelungire!”
După meci, Marius Șumudică a criticat dur decizia brigăzii de arbitri de a prelungi jocul cu nouă minute, considerând că echipa sa a fost dezavantajată.
„Vreau să îmi felicit jucătorii pentru rezultat, pentru că nu e ușor să joci 55 de minute în zece oameni. Nu înțeleg cele nouă minute de prelungire pe care le-a acordat arbitrul. Nu există motiv pentru a acorda atât. În prima repriză au fost mai multe întreruperi și a dat doar trei minute de prelungire.”, a spus Șumudică, citat de presa saudită.
Românul a subliniat progresul echipei de la sosirea sa:
„Înainte să vin eu aici, echipa avea 5 puncte din 13 meciuri, iar de când am venit am obținut patru puncte în patru partide. Se vede o schimbare, dar trebuie să fim mai atenți la final.”
Decizie drastică: Blaz Kramer, scos din lot
Șumudică a anunțat că slovenul Blaz Kramer (cotat la 900.000 de euro) nu mai intră în planurile sale.
„Pe Blaz Kramer nu-l văd un jucător bun și nu este de folos grupului. Nu îl voi mai include în lot. Nari se va întoarce săptămâna viitoare și vom vedea ce se întâmplă.”, a declarat tehnicianul român.
Situație complicată în clasament
După 16 etape, Al Okhdood ocupă locul 17 în campionatul Arabiei Saudite, cu 9 puncte, fiind la doar două puncte în spatele primei poziții salvatoare, ocupată de Damac (11 puncte).
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!