34.5 C
București
marți, 30 iunie 2026
AcasăSportFotbalMarius Marin schimbă complet direcția carierei! Internaționalul român este aproape de o...

Marius Marin schimbă complet direcția carierei! Internaționalul român este aproape de o mutare surprinzătoare

Marius Marin este foarte aproape să părăsească fotbalul italian după șapte sezoane petrecute la Pisa și să semneze cu Al-Nasr din Emiratele Arabe Unite.

Marius Marin este pe punctul de a începe o nouă etapă a carierei sale. Internaționalul român în vârstă de 27 de ani s-ar fi înțeles cu Al-Nasr, formație care a încheiat sezonul trecut pe locul șase în prima ligă din Emiratele Arabe Unite.

Informația a fost făcută publică de jurnalistul italian Matteo Moretto, specializat în transferuri.

„Marius Marin pleacă gratuit de la Pisa și semnează cu Al-Nasr SC (EAU)”, a scris Matteo Moretto pe rețelele de socializare.

În ultimele săptămâni, numele mijlocașului român a fost asociat și cu Sevilla, însă mutarea în La Liga nu s-a concretizat. Astfel, Marin este foarte aproape de prima experiență a carierei în afara fotbalului italian.

După șapte ani la Pisa, urmează aventura din Golf

Marius Marin și-a început cariera la Poli Timișoara, iar în 2016 a făcut pasul în Italia, fiind transferat la echipa U20 a celor de la Sassuolo.

Ulterior, a fost împrumutat la Catanzaro, iar apoi la Pisa, club care l-a transferat definitiv în 2019 pentru aproximativ 400.000 de euro.

În cei șapte ani petrecuți la Pisa, mijlocașul defensiv a devenit unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei și a contribuit la promovarea formației în Serie A.

În total, Marin a disputat 268 de meciuri pentru Pisa, a marcat șapte goluri și a oferit 12 pase decisive.

În sezonul precedent a evoluat în 23 de partide din Serie A, toate în tricoul Pisei, fără să înregistreze contribuții ofensive.

La nivelul echipei naționale, Marius Marin a adunat 36 de selecții pentru România și este evaluat de site-urile de specialitate la 2,8 milioane de euro.

Al-Nasr este unul dintre cluburile importante din Emiratele Arabe Unite, având în palmares trei titluri de campioană, patru Cupe, două Supercupe și două Cupe ale Ligii. În sezonul trecut, formația a ocupat locul șase în campionat, la 30 de puncte în spatele campioanei Al Ain.

În trecut, la Al-Nasr a evoluat și fundașul român Costin Amzăr, împrumutat de Dinamo în Emiratele Arabe Unite.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Van der Vaart a făcut praf un titular al Olandei! Verdict dur după eliminarea de la Mondial

Rafael van der Vaart l-a criticat fără menajamente pe Frenkie de Jong după eliminarea Olandei în fața Marocului, în șaisprezecimile Campionatului Mondial.Rafael van der...

Ultima zi pentru desemnarea unui premier înaintea vacanței parlamentare. Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan rămâne varianta de lucru până în toamnă

Marți, 30 iunie, este ultima zi în care președintele Nicușor Dan poate desemna un premier înaintea vacanței parlamentare. În lipsa unei desemnări, varianta de...

Mbappe atacă un record istoric la Mondial! Suedia poate deveni martora unei performanțe unice

Kylian Mbappe poate deveni cel mai bun marcator din istoria fazelor eliminatorii ale Campionatului Mondial chiar în meciul Franței cu Suedia.Kylian Mbappe are șansa...
Ultima oră
Pe aceeași temă