26.2 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSportFotbalLucescu, dispus să lase locul lui Hagi la națională! „Cu cea mai...

Lucescu, dispus să lase locul lui Hagi la națională! „Cu cea mai mare plăcere mă dau la o parte”

Selecționerul României are joi o întâlnire decisivă cu oficialii FRF.

După remiza cu Cipru (2-2) și scandalurile care au urmat, Mircea Lucescu (80 de ani) a transmis că este gata să facă pasul în spate și să îi predea mandatul lui Gică Hagi. Actualul selecționer confirmă că va avea joi o discuție lămuritoare cu conducerea Federației Române de Fotbal.

„Il Luce” a explicat că a cerut el însuși această întâlnire, pentru a lămuri viitorul său pe banca primei reprezentative.

„Dacă poate să vină Gică Hagi, mă dau la o parte”

Lucescu a subliniat că ar lăsa cu ușurință locul liber pentru fostul decar al naționalei:

„Eu am cerut să am o discuție cu ei mâine. Eu discut cu ei dacă există vreo posibilitate de înlocuire, cu cea mai mare plăcere mă dau la o parte. Nu plăcere, dar cu această responsabilitate. Dacă poate să vină Gică Hagi, cu cea mai mare plăcere mă dau la o parte. Niciun fel de problemă. Gică trebuie să calculeze că nu are voie să facă vreo greșeală. Eu pot să mai fac, dar el nu mai are voie să mai facă.”

Selecționerul a adăugat că schimbarea generațiilor din lot face ca misiunea să fie extrem de dificilă:

„Dacă are această dorință, această ambiție, m-aș da la o parte foarte ușor pentru el. Nu e niciun fel de problemă. E un moment de schimbare de generații. Să nu credeți că lucrurile sunt simple.”

Hagi, prima opțiune pentru suporteri

În momentul în care FRF l-a numit pe Mircea Lucescu selecționer, Gică Hagi a fost și el o variantă de luat în calcul. De fiecare dată însă, fostul mare internațional a preferat să rămână la echipa de club. Situația este diferită acum, întrucât Hagi nu mai antrenează Farul Constanța, alegând să rămână doar în funcția de manager.

În sondajul inițiat de GSP.ro despre cine ar trebui să fie noul selecționer, Gică Hagi conduce detașat. După primele 3.000 de voturi, el este preferat de 30% dintre participanți, fiind urmat de Cosmin Olăroiu.

Discuția programată mâine la FRF ar putea aduce o decizie importantă pentru viitorul băncii tehnice a echipei naționale.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Atacurile de tip phishing cu temă FIFA au explodat înaintea finalei. Companiile românești, expuse

Campaniile de fraudă cibernetică inspirate de Cupa Mondială FIFA 2026 se intensifică înaintea finalei din 19 iulie, iar experții avertizează că riscurile nu îi...

Criză fără precedent la ATI Nou-Născuți de la „Marie Curie”

Din cauza deficitului sever de personal, conducerea secției a cerut reducerea temporară a capacității de internareSecția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți a Spitalului „Marie...

Putin conduce Rusia spre „haos”, afirmă un politician anti-război

Într-un oraș aflat în apropiere de Moscova, unde își desfășura campania electorală împotriva războiului, Boris Nadejdin și-a petrecut săptămâna analizând ce ar trebui să...
Ultima oră
Pe aceeași temă