28.9 C
București
sâmbătă, 27 iunie 2026
AcasăSportFotbalLouis Munteanu, aproape de o mutare de top! Celtic îl vrea în...

Louis Munteanu, aproape de o mutare de top! Celtic îl vrea în ianuarie: „Este principala țintă a antrenorului”

Atacantul de la CFR Cluj este dorit în Scoția, unde a intrat pe lista scurtă a campioanei Celtic Glasgow.

Louis Munteanu pare tot mai aproape de o plecare de la CFR Cluj, după ce a vorbit deschis despre frustrările sale din vară și despre transferurile ratate. Atacantul de 23 de ani a fost menționat în presa internațională drept una dintre principalele ținte ale antrenorului lui Celtic, echipa campioană a Scoției.

Publicația britanică 67 Hail Hail scrie că Wilfried Nancy, tehnicianul francez aflat pe banca celor de la Celtic, își dorește un atacant în perioada de transferuri din ianuarie, iar Louis Munteanu ar fi profilul ideal: tânăr, tehnic și accesibil ca preț.

Un atacant este principala țintă a lui Wilfried Nancy, lucru care deschide ușa pentru Louis Munteanu. CFR Cluj se confruntă cu probleme financiare și se pare că va trebui să renunțe la jucătorul în vârstă de 23 de ani pentru a-și echilibra bugetul. Munteanu ar putea fi vândut pentru 8 milioane de lire sterline (10 milioane de euro), sumă care pare a fi suficientă pentru a-i tenta pe cei de la Hoops să-l aducă în ianuarie”, notează sursa citată.

Nemulțumit de tratamentul primit la CFR Cluj

Atacantul român a devenit subiectul principal al presei după declarațiile sale din urmă cu două săptămâni, în care a dezvăluit detalii despre vara tensionată de la Cluj. Munteanu a spus că a avut oferte concrete din străinătate, dar conducerea clubului a refuzat să-l lase să plece.

Au fost echipe interesate de mine, dar sumele cerute de club au fost prea mari. Mi s-a promis că voi fi transferat, dar nu s-a întâmplat. Am fost exclus din cantonament și apoi chemat în preliminariile europene, fără să fiu pregătit fizic. E greu să joci așa”, a spus Munteanu, după un meci cu Metaloglobus.

Patronul Ioan Varga a afirmat în vară că are oferte de peste 10 milioane de euro pentru atacant, dar transferul nu s-a concretizat.

Celtic, o rampă ideală pentru Munteanu

Celtic Glasgow caută un atacant capabil să ofere mai multă mobilitate în ofensivă, iar Louis Munteanu ar fi o variantă potrivită și din perspectiva financiară. În Scoția, campioana domină competiția internă, dar își propune să îmbunătățească performanțele europene, unde are nevoie de jucători tineri și versatili.

Internaționalul român a arătat potențial în perioada petrecută la Fiorentina Primavera, iar ulterior, la Farul Constanța, unde a fost unul dintre jucătorii-cheie ai echipei care a câștigat titlul sub comanda lui Gică Hagi.

Situația de la CFR Cluj

CFR traversează un moment dificil, cu rezultate oscilante și tensiuni interne. Clubul a fost nevoit să reducă bugetul și ar putea fi dispus să vândă jucători importanți în iarnă.

Potrivit sursei citate, Munteanu ar putea fi lăsat să plece pentru o sumă apropiată de 8 milioane de lire sterline, ceea ce ar reprezenta una dintre cele mai mari tranzacții din istoria clubului.

Până la o decizie finală, atacantul este așteptat să revină pe teren vineri seară, la ora 20:30, în meciul cu Csikszereda, din etapa a 20-a a SuperLigii României.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

IMM-urile se pregătesc pentru atacuri cibernetice: aproape jumătate au fost deja victime, dar încrederea crește după crize

Cele mai frecvente cauze ale atacurilor rămân mesajele de tip phishing, vulnerabilitățile neactualizate, lipsa unei monitorizări eficiente și parolele slabeCompaniile mici și mijlocii din...

IMM-urile se pregătesc pentru atacuri cibernetice: aproape jumătate au fost deja victime, dar încrederea crește după crize

Cele mai frecvente cauze ale atacurilor rămân mesajele de tip phishing, vulnerabilitățile neactualizate, lipsa unei monitorizări eficiente și parolele slabeCompaniile mici și mijlocii din...

Germania ia în calcul revenirea la serviciul militar obligatoriu: obiectiv ambițios de reînarmare și deficit sever de recruți

Revenirea la serviciul militar obligatoriu este analizată ca soluție de rezervă, în cazul în care voluntariatul nu va produce rezultatele necesareGermania se confruntă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă