26.2 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăInternaționalKamala Harris și-a exprimat „îngrijorarea profundă” către Benny Gantz cu privire la...

Kamala Harris și-a exprimat „îngrijorarea profundă” către Benny Gantz cu privire la criza umanitară din Fâşia Gaza

Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris şi-a exprimat „îngrijorarea profundă” cu privire la criza umanitară din Fâşia Gaza în timpul unei întâlniri, luni, cu Benny Gantz, membru al cabinetului de război israelian, potrivit unui comunicat publicat de Casa Albă, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.

Kamala Harris a „îndemnat Israelul să ia măsuri” pentru a spori pătrunderea ajutoarelor pe teritoriul ameninţat de foamete, dar a şi „salutat abordarea constructivă” a autorităţilor israeliene în negocierile aflate în derulare pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, însoţită de o intervenţie temporară a încetării ostilităţilor.

Vicepreşedinta SUA „a făcut apel ca Hamas să accepte condiţiile care sunt pe masă pentru eliberarea ostaticilor, care ar duce la o încetare imediată a focului de şase săptămâni şi ar permite o creştere a ajutorului umanitar”.

Întâlnirea cu Benny Gantz a avut loc fără accesul presei.

Vizita la Washington a acestui fost ministru israelian al apărării, membru al cabinetului de război dar şi rival politic al premierului Benjamin Netanyahu, ridică semne de întrebare în Israel.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a indicat că vizita a avut loc la iniţiativa lui Benny Gantz, al cărui program a inclus întâlniri cu consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan şi cu şeful diplomaţiei americane Antony Blinken.”Avem de-a face cu toţi membrii cabinetului de război, inclusiv cu ministrul Gantz”, iar sosirea lui „este o extensie firească a acestor discuţii”, a precizat acesta.

„Un membru al cabinetului de război vrea să vină în Statele Unite, vrea să ne vorbească despre evoluţia conflictului, ne oferă o ocazie pentru a discuta despre importanţa creşterii ajutorului umanitar şi ajungerea la un acord cu privire la ostatici. Nu ne vom lipsi de această oportunitate”, a explicat Kirby.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Tunisia a schimbat selecționerul în plin Mondial! Herve Renard revine de urgență pe bancă

Tunisia a devenit prima națională de la Campionatul Mondial 2026 care își demite selecționerul, după eșecul categoric suferit în fața Suediei.Federația Tunisiană de Fotbal...

INS avertizează: România sub 19 milioane de locuitori și tot mai îmbătrânită în următorii ani

Datele INS arată că speranța de viață a crescut la peste 77 de ani, față de 69,6 ani în 1990România ar putea coborî, într-un...

VIDEO. Ministrul de Externe al Turciei afirmă că escaladarea războiului din Ucraina este „profund îngrijorătoare”

Turcia este îngrijorată de intensificarea recentă a atacurilor asupra civililor în războiul din Ucraina, a declarat marți ministrul de Externe Hakan Fidan, aflat într-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă