16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalJoe Biden a fost testat negativ pentru COVID-19 în ultimele 12 ore

Joe Biden a fost testat negativ pentru COVID-19 în ultimele 12 ore

Conform unui document transmis de medicul preşedintelui, Joe Biden, în vârstă de 79 de ani, a fost testat de două ori pentru COVID-19 în ultimele 12 ore, iar rezultatele au fost negative, informează postul CNBC.

Preşedintele SUA ar urma să iasă din izolare miercuri după-amiază şi va purta mască medicală în următoarele zece zile, conform reglementărilor sanitare aflate în vigoare în Statele Unite. “Simptomele preşedintelui s-au îmbunătăţit constant şi aproape că au dispărut.

Joe Biden a fost testat negativ pentru COVID-19, deși avusese oricum simptome ușoare în cursul infectării

Preşedintele va face declaraţii de presă; testele sunt negative, a fost un caz cu simptome uşoare, graţie instrumentelor pe care Administraţia de la Washington s-a străduit să le pună la dispoziţie pentru toată lumea”, a declarat dr. Kevin O’Connor, medicul Casei Albe.

Liderul american a transmis joi, pe contul oficial de Twitter, că a revenit la Biroul Oval și a mulțumit medicilor. „Înapoi în Biroul Oval. Mulțumesc doctorului pentru grija acordată și vouă, tuturor, pentru sprijin”, a scris Biden, pe contul oficial de Twitter al președintelui SUA, potrivit epicnews.ro.

Președintele SUA are COVID-19. Biden spune că se simte bine

Președintele american Joe Biden a fost testat pozitiv cu COVID-19. Liderul de la Washington este vaccinat cu două doze și prezintă simptome ușoare, a mai precizat președinția SUA.

Update, ora 20.40: Președintele spune că se simte bine!

‘Oameni buni, mă simt foarte bine. Vă mulţumesc pentru grijă. Tocmai i-am sunat pe senatorul Casey, congresmanul Cartwright şi primarul Cognetti (şi pe verii mei din Scranton!) să le transmit regretele mele pentru absenţa de la evenimentul nostru de astăzi’, a scris Biden pe contul oficial de Twitter @POTUS.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!


Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă