Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a confirmat existența unor dosare penale și a două ordine de protecție emise în cazul prezentat de site-ul de investigații Snoop, care relatează că liderul local PSD Răzvan Popeți ar fi agresat un om de afaceri german și ar fi preluat 50 de autoturisme ale companiei acestuia.
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a transmis un comunicat în care precizează că, în prezent, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice cercetează un dosar penal privind suspiciuni de evaziune fiscală. „Cercetările fiind desfășurate sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș”, se arată în răspunsul transmis redacției Snoop.
Poliția a anunțat și existența a două dosare penale legate de incidentul relatat în materialul jurnalistic. „La nivelul unității de poliție au fost întocmite două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și hărțuire”, se menționează în comunicatul instituției.
În același răspuns, IPJ Timiș precizează că „au fost emise două ordine de protecție provizorii, confirmate de procuror”. Instituția adaugă că instanța a emis ulterior două ordine de protecție, unul valabil patru luni și altul opt luni, cel din urmă fiind încă în vigoare.
Polițiștii mai arată că „până la acest moment, nu au fost sesizate și constatate încălcări” ale ordinului de protecție aflat în continuare în aplicare. Măsurile au fost dispuse în urma propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Site-ul de investigații Snoop a relatat pe 9 iunie că liderul local PSD Răzvan Popeți, prezentat ca apropiat al președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, ar fi agresat un om de afaceri german și i-ar fi luat 50 de mașini. În articol se arată că Popeți a devenit în 2023 co-administrator al unei companii de închirieri auto împreună cu afaceristul german, iar din 2025 acesta încearcă să își recupereze autoturismele, afirmând că autoritățile române tergiversează soluționarea cazului. „Poliția a protejat hoții”, a declarat omul de afaceri.