Venezia a învins cu 2-1 și a ieșit din zona retrogradării, iar evoluția lui Radu a fost din nou esențială pentru echipa aflată în luptă pentru salvare.
Ionuț Radu a fost titular în victoria extrem de importantă reușită de Venezia, scor 2-1 împotriva Fiorentinei, într-un meci disputat luni seară și care a contat enorm în lupta pentru menținerea în Serie A. Portarul român a avut o evoluție solidă și a fost lăudat de presa italiană pentru intervențiile sale decisive.
„Radu confirmă că e o garanție pentru Venezia, chiar dacă Mandragora a reușit să-l învingă pe final. Cea mai bună ocazie a primei reprize a fost a lui Nicolo Fagioli, care a fost oprit de Ionuț Radu”, a scris Eurosport Italia, acordându-i nota 6,5.
„A apărat ca o felină”, au completat cei de la Tuttomercatoweb, care l-au notat pe goalkeeperul român cu 7 pentru prestația sa de luni.
Venezia e tot mai aproape de salvare, dar Radu nu va continua
Grație acestui succes, Venezia a urcat pe locul 17, cu 29 de puncte, depășind cu un punct formațiile Lecce și Empoli. Echipa a pierdut doar două meciuri în ultimele 11 runde – contra lui AC Milan și Bologna – și păstrează șanse reale de rămânere în Serie A, cu două etape rămase din sezonul regulat. În etapele următoare, Venezia va întâlni Cagliari în deplasare și Juventus pe teren propriu.
Chiar dacă a avut un sezon foarte bun, cu meciuri fără gol primit împotriva unor echipe ca Napoli, Lazio sau Atalanta, Ionuț Radu nu va rămâne la Venezia și din sezonul următor.
„Venirea lui Radu a fost o ocazie bună și pentru noi, și pentru el. A profitat de această șansă, și-a demonstrat valoarea. Călătoria nu s-a terminat: mai sunt trei partide și se poate încheia frumos”, a declarat Filippo Antonelli, directorul sportiv al clubului, care a anunțat că portarul sârb Filip Stankovic, împrumutat de la Inter, va fi cumpărat definitiv în vară și va deveni titularul echipei.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!