Internaționalul român a câștigat votul suporterilor după o serie de evoluții remarcabile în poarta galicienilor.
Ionuț Radu traversează cel mai bun moment de la venirea sa în La Liga. Portarul român al celor de la Celta Vigo a fost desemnat „jucătorul lunii octombrie”, trofeu acordat de fanii echipei după un vot strâns în care i-a devansat pe Iago Aspas și Pablo Duran.
Sâmbătă, Celta Vigo a învins-o în deplasare pe Alaves cu 1-0, iar internaționalul român a fost din nou printre remarcați. A fost primul meci al sezonului în care Radu nu a primit gol, semn că forma sa este în creștere constantă.
„Nu mă așteptam să câștig. Sunt fericit și recunoscător fanilor”
După ce a primit trofeul chiar pe teren, portarul de 28 de ani a vorbit cu sinceritate despre surpriza pe care i-a produs-o premiul:
„Nu mă așteptam să fiu ales. Au fost câteva luni foarte frumoase, a fost mai bine decât mă așteptam. Sunt foarte fericit și le mulțumesc tuturor fanilor pentru susținere.”
Radu a mărturisit că joacă în continuare cu dureri după accidentarea suferită la partida cu Levante, dar nu intenționează să se oprească:
„Sunt bine, mă mai doare puțin degetul, dar nu mă pot opri pentru că avem mult de muncă. Trebuie să facem un mic sacrificiu. Startul de sezon a fost puțin dezamăgitor, jucam bine, dar tot făceam egaluri. Apoi au venit victoriile și sper să avem din nou o serie bună.”
„Am văzut premiile lui Aspas și mi-am dorit și eu unul”
Românul a povestit și cum l-a motivat exemplul căpitanului Iago Aspas, legenda clubului din Vigo:
„Prima dată când am intrat în vestiar am văzut premiile lui Iago pentru jucătorul lunii, are trei sau patru deasupra locului lui, și m-am gândit că ar fi frumos să primesc și eu unul. Acum îl am aici și sunt foarte fericit. Sper să mai câștig și altele în viitor.”
Portarul și-a încheiat mesajul cu o promisiune pentru suporterii Celtăi:
„Vă mulțumesc mult! Nu încetați să ne încurajați, pentru că vom continua să dăm totul pe teren și pentru acest tricou.”
Radu, titular incontestabil la Celta Vigo
De la începutul sezonului, Ionuț Radu a bifat 16 meciuri oficiale în toate competițiile, reușind să impresioneze prin intervențiile decisive și siguranța în fața porții. Deși a încasat 22 de goluri, prestațiile sale constante i-au câștigat rapid respectul fanilor și al presei spaniole.
Cotat la 3,5 milioane de euro de site-ul Transfermarkt, internaționalul român pare să se fi impus definitiv la Vigo, devenind unul dintre liderii din vestiar și o piesă de bază în strategia clubului pentru sezonul actual.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!