31.1 C
București
sâmbătă, 27 iunie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaUn înalt oficial ucrainean anunță un nou schimb de prizonieri cu Rusia

Un înalt oficial ucrainean anunță un nou schimb de prizonieri cu Rusia

Un înalt oficial ucrainean, vicepremierul Irina Vereșciuk, a anunțat joi, 21 aprilie, că a avut loc un nou schimb de prizonieri cu Rusia, în cadrul căruia Moscova a predat Kievului 19 persoane, relatează Reuters. Este vorba despre zece militari și nouă civili.

„Astăzi se întorc acasă 19 persoane, dintre care zece militari (inclusiv doi ofițeri) și nouă civili”, a anunțat vicepremierul ucrainean într-un mesaj pe contul său de Telegram.

Vereșciuk adaugă că printre persoanele predate Ucrainei se numără și răniți. „De data aceasta, printre cei eliberați se află și răniți, iar acest lucru este foarte important. După ce vor ajunge, ei vor putea să primească tratament complet și să urmeze un proces de reabilitare”, a mai precizat oficialul de la Kiev, potrivit libertatea.ro.

Acest nou schimb de prizonieri cu Rusia vine să continue seria acestora începută în data de 24 martie 2022

Un prim schimb de prizonieri, în care au fost eliberați 10 ucraineni și 10 ruși, a avut loc pe 24 martie. Al doilea schimb a fost organizat la 1 aprilie, când fiecare parte a eliberat câte 86 de persoane.

Iar pe 9 aprilie a avut loc un nou schimb, în cadrul căruia 26 de oameni au fost repatriați în Ucraina, dintre care 12 dintre militari și 14 civili.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!


Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

În mijlocul intersecției, cu motorul oprit

Guvernul Veștea nu a căzut dintr-o dată. Nu a fost un trăsnet venit din senin, ci zgomotul final al unei construcții care scârțâia de...

IMM-urile se pregătesc pentru atacuri cibernetice: aproape jumătate au fost deja victime, dar încrederea crește după crize

Cele mai frecvente cauze ale atacurilor rămân mesajele de tip phishing, vulnerabilitățile neactualizate, lipsa unei monitorizări eficiente și parolele slabeCompaniile mici și mijlocii din...

Nicușor Dan, la masa liderilor baltici și polonezi: securitatea Flancului Estic, în centrul discuțiilor regionale

Liderii vor discuta despre necesitatea unor politici europene care să susțină competitivitatea economică, dezvoltarea și siguranța statelor membrePreședintele României, Nicușor Dan, va participa sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă