12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPremierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei au ajuns la Kiev marți seara

Premierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei au ajuns la Kiev marți seara

Premierii Poloniei, Cehiei şi Sloveniei au sosit la Kiev, a anunţat premierul polonez Mateusz Morawiecki pe reţele sociale, transmit agenţiile internaţionale de presă.

”Aici, în Kievul răvăşit de război, se face istorie”, a scris Morawiecki pe Twitter, în timp ce posta fotografii cu adjunctul său Jaroslaw Kaczynski, precum şi cu premierul ceh, Petr Fiala, şi omologul lor sloven, Janez Jansa, la o masă cu o hartă a Ucrainei, relatează DPA.

”UE susţine Ucraina, care poate conta pe ajutorul prietenilor săi – acesta este mesajul pe care l-am adus astăzi la Kiev”, a continuat şeful guvernului polonez, făcând un apel pentru a ”pune capăt tragediei” pe care o trăieşte Ucraina.

Premierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei s-au deplasat la Kiev pentru a stopa tragedia pe care o traversează Ucraina de aproape 3 săptămâni

”Trebuie să oprim această tragedie cât mai curând posibil”, a declarat Morawiecki la sosirea în capitala ucraineană, potrivit agenţiei poloneze de presă PAP, preluată de EFE, conform agerpres.ro.

”Acest război este rezultatul acţiunilor unui tiran crud care atacă civili, bombardează oraşe şi spitale din Ucraina”, a scris liderul polonez pe contul său de Facebook, făcând aluzie la preşedintele rus Vladimir Putin.

Cei patru politicieni au călătorit la Kiev cu trenul. Ei doresc să discute cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu premierul Denis Şmihal. Călătoria a fost convenită în prealabil cu liderii UE la summitul informal de la Versailles de săptămâna trecută, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Mueller.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi reprezentanţi ai guvernului american au fost, de asemenea, informaţi cu privire la această călătorie, potrivit sursei guvernamentale poloneze.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă