11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPreședintele Macron, în România: Nu suntem în război cu Rusia, nu dorim...

Președintele Macron, în România: Nu suntem în război cu Rusia, nu dorim război cu poporul rus

Președintele Macron a reluat, cu prilejul vizitei sale în România, declarațiile conciliatoare la adresa Rusiei, subliniind că “nu suntem în război cu Rusia” și anunțând că “nu dorim război cu poporul rus”.

Președintele Franței a făcut aceste declarații în baza militară de la Mihail Kogălniceanu (județul Constanța). Declarațiile au fost făcute miercuri, în fața președintelui Iohannis, ca răspuns la întrebările jurnaliștilor români. Anterior, cei doi președinți avuseseră o întrevedere fără prezența presei.

La conferința de presă, jurnaliștii l-au întrebat pe președintele Macron cum poate fi învinsă Rusia fără a o “umili”. Președintele Franței a răspuns cu un mesaj pacifist.

“Încă din prima zi, Franța a spus clar că Rusia este țara agresoare, care nu respectă integritatea teritorială și nici suveranitatea Ucrainei. Am condamnat ferm acest război și am luat măsuri. Dificultatea la ora actuală, pe care am discutat-o și cu președintele Iohannis, este că, bineînțeles, denunțăm această situație, sancționăm Rusia, susținem ucrainenii ca să se lupte, dar să fim lucizi și să constatăm că noi nu suntem în război cu Rusia. Singura ieșire, singura soluționare a conflictului este fie o victorie militară a Ucrainei, fie la un moment dat o discuție, pentru că e singura cale să permită un acord între Ucraina și Rusia. Este o chestiune de bun simț”, a susținut președintele Macron.

“Rusia este o putere de temut”

”Rusia va rămâne aceolo unde a fost şi ieri şi va fi şi mâine. Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus, nu dorim să îl nimicim mâine, cum s-a spus în unele ocazii, de către alţii. Noi nu am spus acest lucru”, a precizat șeful statului francez.

Președintele Emmanuel Macron a sosit în România marți seară, direct la baza aeriană de la Kogălniceanu. Președintele Macron a discutat cu militarii francezi aflați în această unitate, apoi a avut o întrevedere cu președintele Iohannis.

Franța nu este în război, dar ajută Ucraina, aflată în război cu Rusia

Miercuri, șeful statului francez a plecat din România în Republica Moldova. Ucraina, Georgia și Republica Moldova vor să primească statutul de țări candidate la intrarea în UE. Aceasta va fi una dintre principalele teme care se va discuta la Chișinău. După Republica Moldova, președintele Macron va pleca, probabil, în Ucraina.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă