11 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăEconomieAutoÎncă 47 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, inaugurați luni. Șoferii vor...

Încă 47 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, inaugurați luni. Șoferii vor putea circula între Adjud și Bacău Sud

Circulația rutieră pe încă 47,1 kilometri din Autostrada Moldovei A7 va fi deschisă luni, 31 august, la ora 16:00, pe tronsonul dintre Adjud și Bacău Sud.

Sectorul din Autostrada Moldovei A7 a fost construit de UMB, iar reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au reconfirmat termenul pentru ECONOMICA.NET.

Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a verificat recent stadiul lucrărilor și a anunțat că ultimele intervenții necesare pentru deschiderea circulației sunt aproape finalizate.

„Am fost astăzi pe șantier, unde constructorul român (UMB) finalizează ultimele detalii, și am făcut ultima verificare înainte de deschidere. Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 km noi de autostradă. Din acel moment, drumul pe autostradă de la București va ajunge, într-o primă fază, până la nodul rutier al VO Bacău care face legătura cu DN2F, spre Vaslui”, a declarat Cristian Pistol.

Extindere până la Bacău Nord

Într-o etapă ulterioară, după finalizarea lucrărilor de racordare, traficul va putea ajunge și la Nodul Rutier Bacău Nord al Variantei Ocolitoare Bacău, pe încă aproximativ patru kilometri.

„Am ales această etapizare pentru un singur motiv: deschidem fiecare kilometru doar atunci când conexiunile lui sunt complete și sigure”, a explicat șeful CNAIR.

Odată cu noul sector, șoferii vor avea la dispoziție 241,62 kilometri din cei 319 kilometri ai Autostrăzii A7, pe ruta Ploiești – Pașcani. Loturile aflate în execuție beneficiază de finanțare prin PNRR.

„Moldova își primește autostrada și, odată cu ea, perspective economice concrete de dezvoltare”, a transmis Cristian Pistol.

Lucrările de la Bacău, pe ultima sută de metri

Pentru realizarea conexiunilor dintre autostradă și Varianta Ocolitoare Bacău, circulația pe centură a fost închisă din 17 august.

Constructorul UMB a lucrat la racordarea noilor loturi ale A7 cu infrastructura existentă. În urmă cu două săptămâni, reprezentanții CNAIR spuneau că echipele constructorului fac eforturi pentru respectarea termenului de 31 august.

Varianta Ocolitoare Bacău a fost construită tot de grupul UMB și a fost deschisă traficului în decembrie 2020. Șoseaua include primii kilometri de autostradă construiți în regiunea Moldovei.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă