11.7 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăSportFotbalIes la iveală detalii despre transferul lui Lionel Messi la Barcelona

Ies la iveală detalii despre transferul lui Lionel Messi la Barcelona

Tatăl și agentul lui Lionel Messi, Jorge, s-a întâlnit cu președintele Barcelonei, Joan Laporta, dar clubul catalan nu a oferit nicio propunere de transfer.

Viitorul superstarului argentinian la Paris Saint-Germain pare mai incert ca niciodată. Negocierile contractuale au fost puse în plan secundar de giganții din Ligue 1, iar jucătorul de 35 de ani mai are doar 3 luni de contract, scrie The Mirror.

Messi a marcat 19 goluri și a oferit 20 de pase de gol în acest sezon.

Jucătorul a fost fluierat în timpul înfrângerii din Ligue 1 cu Lyon la începutul acestei luni, subliind o relație neplăcută între jucător și fanii clubului. În condițiile în care PSG a ieșit din nou din Champions League în acest an, se așteaptă schimbări în proiectul sportiv în această vară.

Viitorul incert al argentinianului vine în contextul în care șefii de la Barca au confirmat că au fost discuții Messi cu privire la o potențială revenire pe Camp Nou. De asemenea, pe masă există o ofertă din Arabia Saudită pentru superstarul argentinian.

Tatăl lui Messi, Jorge, a călătorit în capitala saudită luna trecută și, deși s-a afirmat că această călătorie s-a realizat datorită faptului că Messi este ambasadorul țării, ar fi putut cuprinde și discuții legate de transfer.

Jorge s-a întâlnit și cu președintele Laporta de la Barca, dar, după cum detaliază Cadena Ser, situația este departe de a fi clară. Subiectul întâlnirii lor nu a fost legat de transfer, ci de un meci special care se va juca pe Camp Nou pentru a-l onora pe Messi odată ce acesta va decide să părăsească fotbalul european.

Se susține că tabăra lui Messi a primit informații prin intermediul unor terți cu privire la interesul de transfer al Barcelonei, dar nu a fost făcut nicio ofertă fermă din partea clubului. În plus, jucătorul a primit o ofertă de 369 de milioane de lire sterline pe an de la clubul saudit Al-Hilal din Arabia Saudită.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Politico: Uită de alegerile din SUA – audierile comisarilor UE sunt adevăratul eveniment global

La Washington este panică pentru că americanii vor fi lipiți de site-ul Parlamentului European, în loc să-și voteze președintele Surse declară pentru Politico faptul că...

Moşii de toamnă. Tradiţii şi superstiţii care conectează prezentul cu trecutul

De Moșii de Toamnă, oamenii se îngrijesc de mormintele celor dragi, aduc flori și organizează mese comemorative Sâmbătă, 2 noiembrie 2024, creștinii ortodocși din România...

Captură de milioane în Portul Constanța: Peste patru tone de dulciuri și zeci de mii de haine și jucării contrafăcute

Dulciurile și articolele contrafăcute, confiscate de inspectorii vamali, proveneau din China și sunt în valoare de 7,5 milioane de lei Captura a fost făcută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă